Metoda „neconvențională” folosită de Kate Middleton atunci când i-a ales numele prințului George. Ce rol a avut câinele

Alegerea numelui copilului poate să fie unul dintre cei mai dificili pași pentru părinți. Aceștia simt presiunea de pe umerii lor, iar prinții de Wales nu au scăpat de acest sentiment, chiar dacă fac parte din familia regală. William și Kate s-au gândit foarte mult la numele pe care să-l poarte primul lor născut și au folosit o metodă mai puțin convențională pentru a decide. 

Prințul George s-a născut în urmă cu 10 ani, iar lumea a așteptat cu sufletul la gură să afle numele micuțului. Prințul și prințesa de Wales nu numai că trebuiau să aleagă un nume potrivit pentru copilul lor, ci și pentru un viitor rege. Chiar dacă pare greu de crezut, cei doi s-au stresat extrem de mult să-i aleagă numele puștiului, ajungând chiar să apeleze la ajutorul câinelui lor de la acea vreme, Lupo. 

Citește și: Așa nu a mai apărut în public! Kate Middleton, în pantaloni de trening și tricou, pe un teren de rugby. A schimbat și pase cu sportivii

Potrivit publicației The Times, cuplul ar fi scris toate numele posibile pe bucăți de hârtie, pe care le-au pus pe podeaua casei lor. Apoi l-au lăsat pe câinele lor, un cooker spaniel englez, să aleagă unul dintre ele. Patrupedul a ales numele George, iar prinții de Wales nu putea fi mai fericiți. 

Prințul William și Kate l-au adoptat pe Lupo în 2012, patrupedul fiind prezent în multe dintre fotografiile oficiale ale familiei. Ulterior, după moarte lui Lupo, fratele lui Kate a adoptat un nou cooker spaniel, pe care l-a oferit cadou copiilor, cățelușul fiind prezent tot timpul alături de George, Charlotte și Louis. 

Prințul George și prințesa Charlotte, comportament exemplar la înmormântarea străbunicii lor

Luni, 19 septembrie, la 11 zile de la moartea reginei Elisabeta a II-a, a avut loc înmormântarea acesteia. Ziua încărcată de semnificație și emoție a fost una grea de dus pentru întreaga familie regală. Printre cele 2000 de persoane care au luat parte la ceremonia de înmormântare din Westminster Abbey au fost și doi dintre copiii prințului William și ai lui Kate Middleton, prințul George și prințesa Charlotte. 

Citește și: Primul lucru pe care Kate Middleton îl va face atunci când va deveni regină. Răspunsul i-a surprins pe toți

George și Charlotte au ajuns la Westminster Abbey alături de mama lor și de regina consoartă. Deși mici, în vârstă de doar nouă, respectiv șapte ani, cei doi copii s-au purtat exemplar și au arătat o maturitate demnă de amploarea evenimentului. Au stat în primul rând, George între tatăl și mama sa, iar Charlotte lângă prințesa de Wales.

Prințul a fost îmbrăcat într-un costum bleumarin, o cămașă albă și o cravată neagră, în timp ce sora lui mai mică a avut pălărie la fel ca toate doamnele și domnișoarele din biserică și a avut o ținută complet neagră, asemănătoare cu a mamei sale, cu pliuri în partea de jos. 

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.