Megan Fox bifează încă o apariție seducătoare. Actrița și-a etalat formele voluptoase într-o salopetă extrem de mulată
Megan Fox a bifat încă o apariție nonconformistă pe rețelele de socializare, unde a lăsat mult loc imaginației. Aceasta a purtat o salopetă extrem de mulată, care i-a scos în evidență formele voluptoase și i-a făcut pe fani să reacționeze imediat.
Actrița în vârstă de 36 de ani a postat pe pagina sa de Instagram mai multe fotografii în care apare purtând o salopetă mulată, de un mov electrizant, pe care a asortat-o cu o pereche de cizme din piele mov. Piesa vestimentară i-a pus în evidență silueta pe care multe femei și-ar dori să o aibă, dar și talia de viespe cu care aceasta se mândrește.
Megan Fox și-a lăsat părul lung desfăcut, având câteva bucle aranjate în față, iar machiajul i-a accentuat trăsăturile superbe. Logodnica lui Machine Gun Kelly și-a accesorizat tot look-ul cu o pălărie cu puf de un mov intens, accesoriu cu care deseori este văzut artistul.
Actrița este mama a trei copii, Noah Shannon Green, în vârstă de 10 ani, Bodhi Ransom Green, în vârstă de opt ani, și Journey River Green, în vârstă de șase ani.
Megan Fox, garderobă mai curajoasă de când se iubește cu Machine Gun Kelly
După cum ea însăși a recunoscut, de când se iubește cu Machine Gun Kelly, stilul vestimentar al lui Megan s-a schimbat radical. A devenit mai îndrăzneață și se joacă mai mult cu moda.
„Înainte (de relația cu MGK-n.r.), moda nu era ceva pe care să mă concentrez sau la care să mă gândesc. Ca actriță, am fost pusă în categoria sex-simbol, iar stiliștii încercau să mă îmbrace mai conservator, pentru ca lumea să mă ia în serios în meseria mea, dar nu mă îmbrăcau așa cum îmi doream să mă exprim, așa că renunțasem la modă. Eram ceva de genul: 'Nu-mi pasă în ce mă îmbrăcați, oricum nu o să-mi placă'. Asta până să-l întâlnesc pe el (pe iubitul ei- n.r.). Muzicienii au mai multă libertatea în a se exprima și îmbrăca. Pot fi mai excentrici decât actorii. Înainte de a deveni faimoasă, toți cei care mă cunosc știu că mereu purtam o piesă de-a dreptul nebunească și toată lumea îmi zicea că mă îmbrac ciudat. Să fiu cu el m-a ajutat să mă simt mai liberă și să mă exprim mai mult”, a povestit Megan, care este mama a trei copii cu fostul ei soț, Brian Austin Green, pentru revista Vogue.