Mădălina Ghenea joacă seducția ca nimeni alta. Piele bronzată, picioare interminabile, forme voluptoase, costum de baie roșu
Mădălina Ghenea este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Cu o înălțime perfectă pentru un model, 1.80 m, picioare parcă interminabile și forme voluptoase, șatena este imaginea unei "femme fatale".
Stabilită de ani buni în Italia, unde și-a dezvoltat cariera de model și actriță, Ghenea a fost deseori comparată cu Sophia Loren și pare că a împrumutat din calitățile și jocul seducției cu care a făcut furori, de-a lungul timpului, și italianca.
Cea mai recentă campanie de imagine a cărei protagonistă este Mădălina, cea pentru o firmă de costume de baie, o arată într-un costum de baie roșu din două piese, ce-i pune în valoare corpul perfect. Voluptoasă, cu o piele ciocolatie, un chip care emană seducție și o atitudine cuceritoare, românca originară din Slatina s-a mișcat ca o felină pe o ambarcațiune, dar s-a lăsat pozată și într-un restaurant care se numește chiar Sophia Loren.
Mădălina Ghenea are un nou iubit celebru
Recent, Mădălina Ghenea și-a asumat relația cu tenismenul bulgar Grigor Dimitrov, fost număr 8 mondial. După ce modelul a fost surprins de două ori în tribunele arenelor de tenis din Madrid și Roma, ba chiar și la cină cu bulgarul, aceasta a postat câteva poze super sexy alături de sportiv, pe care însă le-a șters rapid. Chiar și așa, declarațiile de dragoste au apărut pe InstaStory, iar Dimitrov i-a trimis mesaje chiar de pe terenul de tenis, după fiecare victorie.