Lourdes Leon, îmbrăcată de la gât până la picioare, dar mai mult descoperită. Cum a apărut în Paris îndrăzneața fiică a Madonnei
Lourdes Leon, fiica cea mare a Madonnei, a moștenit pe deplin îndrăzneala starului pop. Tânăra de 27 de ani a fost în centrul atenției la o prezentare de la Săptămâna Modei de la Paris. Nu a urcat pe podium să defileze, ci a stat în public, dar felul în care s-a îmbrăcat i-a făcut pe mulți să întoarcă privirile după ea.
Lourdes Leon este învăluită într-o aură de mister. Îi place să joace rolul femeii seducătoare, inabordabile și provocatoare, așa cum s-a arătat și în fața fotografilor strânși la evenimentul găzduit de YSL. Bruneta a îmbrăcat o salopetă mulată și total transparentă, din dantelă, pe sub care nu a purtat sutien.
De la gât până la vârful degetelor, Lourdes a reușit să fie îmbrăcată, dar mai mult descoperită. Pentru a nu arăta, totuși, prea mult, a apelat la un artificiu și a ținut un palton lung până-n pământ pe un umăr. Așa și-a lăsat și ținuta la vedere, dar a acoperit și destulă piele. A accesorizat cu ochelari de soare cu lentile mari și pantofi cu toc și vârf ascuțit.