Kendall Jenner, într-o rochie ce pare făcută din fâșii, la o nuntă. Ținuta care a lăsat la vedere multă piele i-a adus critici
Kendall Jenner a fost invitată recent la nunta unei bune prietene. A fost domnișoară de onoare în cadrul ceremoniei desfășurate pe plajă, iar la petrecerea de seară, toate privirile au fost ațintite asupra ei și a ținutei decupate alese. Deși evenimentul a avut loc în noiembrie, modelul a ales de abia acum să le răspundă celor care au ținut să-i atragă atenția că vestimentația purtată nu ar fi fost tocmai potrivită pentru o nuntă.
O rochie neagră ce părea făcută mai degrabă din fâșii din material - asta a ales să îmbrace Kendall la petrecerea dată cu ocazia cununiei religioase a celei mai bune prietene, Lauren. Retrospectiva făcută de mireasă la sfârșitul lui 2021, cu cele mai bune momente ale anului, au inclus și o imagine în care Jenner apar în rochia ei cu vedere la abdomen și la bust.
"Nepotrivit outfit pentru o nuntă, Kendall Jenner. Îmi e mie rușine pentru tine", a scris o urmăritoare în dreptul pozelor. Lauren a ținut să-i ia apărarea modelului: "A arătat grozav și mie mi-a plăcut", pentru ca mai apoi să intervină chiar Kendall, care a ținut să menționeze că a cerut aprobarea miresei înainte de a-și face apariția în rochia care nu a lăsat mult loc imaginației.
Supermodelul nu este străin de aparițiile care lasă la vedere multă piele sau stârnesc controverse. La Met Gala din 2021, Kendall a ales să îmbrace un body nude, peste care a pus o rochie total transparentă, decorată cu cristale.
Foto: Profimedia, Instagram