Kendall Jenner, despre începuturile sale în modeling: „Am fost suprasolicitată. Nu eram fericită”
Kendall Jenner a vorbit despre începuturile carierei sale în modeling. Sora lui Kim Kardashian este model de la vârsta de 14 ani, iar acum a recunoscut că au fost momente când nu mai făcea față muncii și nu era deloc fericită. Mai mult, aceasta a mărturisit că problemele cu anxietatea sa au pornit încă de atunci.
Vedeta are 26 de ani acum și se mândrește cu o viață la care mulți doar vizează. A avut norocul să se nască într-o familie celebră, cu surori care au făcut și fac bani în continuare. Încă de la o vârstă fragedă a învățat cum se fac banii și și-a dorit să fie independentă, astfel că, la 14 ani își începea cariera de model. În anul 2009, Kendall a lucrat la prima sa campanie pentru un brand de haine pentru adolescenți, iar tot în acel an a apărut și pe coperta revistei American Cheerleader. Ședința foto i s-a potrivit perfect, mai ales că aceasta era majoretă în liceul său.
Cu toate acestea, succesul ei a venit atunci când a fost angajată pentru o campanie cu un brand cunoscut de produse cosmetice, care a determinat-o ulterior să semneze cu brandul celebru de lenjerie intimă. De acolo, a fost un drum scurt până la campaniile pentru Versace, Fendi și Chanel.
„Mi-am dorit foarte mult să fiu model. Eram tânără și muncitoare și nu mi-am dat seama decât la vârsta de 24 de ani că trebuie să o iau pas cu pas. În primii cinci ani de modeling am fost extrem de suprasolicitată. Nu eram fericită și am simțit că spuneam da la orice, pentru că mă simțeam cu adevărat recunoscătoare că mi s-a oferit oportunitatea asta”, a declarat Kendall Jenner.
Ulterior, sora lui Kim Kardashian a decis să se axeze pe sănătatea ei mintală și să devină prioritatea sa numărul unu. Vedeta recunoaște că acest lucru i-a schimbat total viața.
„Nu eram fericită, așa că a trebuit să stabilesc niște limite. Trebuia să încep să spun „nu” mai des și să încep să-mi acord mai multă atenție mie și bunăstării mele. Aceasta decizie a făcut minuni”, a mai spus vedeta.