Kate Middleton, imaginile care au făcut înconjurul lumii. Cum a apărut prințesa de Wales la un eveniment: „Arată ca un star de cinema!”
Kate Middleton și prințul William au participat la ceremonia de primire a președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol și a soției sale Kim Keon Hee, care se află într-o vizită oficial în Regatul Unit al Marii Britanii, iar prințesa de Wales a fost în centrul atenției, căci a optat pentru o ținută inedită.
Dacă de obicei prefera costumele și rochiile în culori neutre, în ultima perioadă Kate Middleton a făcut o schimbare în ceea ce privește alegerea ținutelor, mizând pe creații în nuanțe mai puternice.
Astfel, la ceremonia organizată la parcul Horse Guards Parade din Londra, ea a ales să poarte o rochie midi, roșie, pe care a asortat-o cu o capă în aceeași nuanță și cu o pălărie. În picioare și-a pus, evident, pantofi cu tocuri înalte.
Ce le-a atras atenția fanilor a fost, însă, că atunci când a coborât din mașina oficială, prințesa de Wales avea rochia ridicată, lăsându-i la vedere picioarele tonifiate.
Evident, imaginile inedite au făcut deliciul internauților și au stârnit numeroase comentarii: ”Ador această ținută!”, „Nimeni nu se aștepta la asta”, „Prințesa Kate este în flăcări. Astăzi arată ca un star de cinema!”, „O femeie puternică îmbrăcată în roșu. Ador cum îți vine acea capă!”, au fost câteva dintre reacțiile apărute pe rețelele sociale.
Citește și: Sportul pe care Kate Middleton adoră să-l practice, dar prințul William îl detestă: „Ești nebună”
În ceea ce privește accesoriile, Kate a purtat două piese importante care au aparținut prințesei Diana și, anume, inelul de logodnă cu safire și diamante și un set de cercei cu safire și diamante asortate.
Cum se menține în formă Kate Middleton
Potrivit unor experți citați de Mirror, secretele menținerii în formă a lui Kate Middleton sunt adoptarea unei diete bazate pe fructe și legume, dar și realizarea unui antrenament riguros.
Conform sursei citate, prințesa de Wales a adoptat o dietă echilibrată și variată, care o ajută nu doar să se mențină într-o formă fizică de invidiat, ci să se și simtă excelent.
Experții de la Longevita au susținut că soția prințului William, în vârstă de 40 de ani, își începe ziua cu o porție de fulgi de ovăz care sunt bogați în proteine, carbohidrați și fibre, iar apoi consumă o băutură obținută din varză kale, spanac și spirulină, ingrediente ce conțin proteine și vitamine.
De asemenea, pentru un boost de energie, ea consumă și un bol de porridge. La prânz și la cină, însă, alege de cele mai multe ori să consume o salată de pepene cu feta, avocado și castravete.
Mai mult de atât, uneori, gustările nu-i lipsesc, motiv pentru care alege să mănânce fructe goji, fructe proaspete, dar și legume, care conțin de asemenea o cantitate sporită de vitamine și minerale, nutrienți eficienți pentru menținerea sănătății.
Deși n-ai crede, potrivit sursei citate, Kate Middleton face și mișcare, ba chiar are un program riguros. Astfel, uneori aleargă, alteori face yoga ori uneori face doar un antremanent cardio intensiv, care o ajută să se mențină într-o formă fizică de invidat.