Jennifer Garner, despre renumele de „fata cuminte și drăguță” a Hollywoodului: "Pot fi și taciturnă"

Jennifer Garner a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe din lume, mai ales datorită rolurilor de la începutul anilor 2000, precum cele din Daredevil, 13 Going on 30, Elektra. Și-a căpătat lejer renumele de „fata cuminte” sau „fata drăguță a Hollywoodului”. 

Acum, într-un interviu pentru Town & Country, actrița în vârstă de 50 de ani a vorbit despre acest statut, mărturisind că în general „nu are niciun motiv să nu fie o persoană drăguță”.

„Dar nu sunt întotdeauna doar drăguță. Pot fi, de asemenea, îndrăzneață, acidă și pot fi taciturnă sau pot fi cu adevărat serioasă când vreau să se facă ceva”, a explicat fosta soție a lui Ben Affleck, care acum se află într-o relație cu John Miller.

„Nu este vorba despre faptul că mă simt subestimată, pentru nu mi-e frică să mă ridic și să-mi spun punctul de vedere. Iar când se întâmplă asta, nu vreau să fii șocat că sunt o persoană reală.”

Jennifer a vorbit și despre petrecerea specială de la 50 de ani, când a organizat un eveniment neașteptat. „Practic, am avut o nuntă pentru mine. Am fost atât de șocată că am făcut asta”, a spus ea.

Jennifer, care este membru al consiliului de administrație al organizației Salvați Copiii, a explicat că inițial și-a invitat părinții și surorile, dar a ajuns apoi să cheme mai mulți oameni pentru că era weekendul Paștelui. De asemenea, le-a cerut invitaților să pregătească cinci mii de rucsacuri cu mâncare pentru programul Blessings in a Backpack.

Întrebată dacă a simțit vreodată că Hollywood îi datorează ceva, ea a spus: „Nu știu. Pentru că nu sunt ambițioasă în acel fel. Simt că mi se datorează un fel de laude sau ceva? Nu chiar. Eu am jucat diferit. Cât de norocoasă sunt că am apucat să lucrez în tot acest timp și să-mi întemeiez o familie. Pentru mine munca vine cu adevărat dintr-un loc al iubirii. Îmi place să fac parte dintr-o echipă. Și îmi place când ajung pe platoul de filmare. Este diferit de orice altceva. Este un loc doar al meu.”

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.