Demi Moore, înconjurată cu dragoste de fiicele ei, după ratarea premiului Oscar: "Ea înseamnă integritate, lumină și iubire pură"
Demi Moore a încheiat seara Oscarurilor 2025 într-o atmosferă intimă și plină de căldură, alături de cele trei fiice ale sale, Rumer, Scout și Tallulah Willis, și de adorabilul ei câine chihuahua, Pilaf. Nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță” pentru rolul său din "The Substance", Moore a strălucit la petrecerea Vanity Fair de după gală, purtând o spectaculoasă rochie ce i-a subliniat eleganța rafinată și silueta ca trasă prin inel.
Deși trofeul a fost câștigat de Mikey Madison pentru prestația din "Anora", Demi Moore și-a recăpătat zâmbetul la petrecere, susținută necondiționat de familia sa. Actrița a împărtășit pe rețelele sociale momente emoționante alături de fiicele sale, scriind: „Nu aș fi putut face nimic din toate acestea fără sprijinul fetelor mele! Vă iubesc la nesfârșit!”.
Demi Moore, copleșită de mesaje de dragoste de la fiicele sale: "Această femeie înseamnă integritate, lumină și iubire pură"
Afecțiunea a fost reciprocă, iar Scout Willis și-a exprimat mândria profundă față de mama sa, declarând: „Atât de mândră! Această femeie înseamnă integritate, lumină și iubire pură! Ce grație! Niciodată nu am fost mai mândră că sunt fiica ei”.
Întreaga seară a fost o celebrare a legăturii strânse dintre ele, un tablou al unei familii unite prin dragoste și susținere. Într-o industrie plină de provocări, Demi Moore demonstrează că succesul nu se măsoară doar în trofee, ci și în prețuirea momentelor autentice alături de cei dragi.
După petrecere, Tallulah Willis a împărtășit o fotografie din culise în care Demi Moore, relaxată după o seară plină, apare în halat de baie, alături de câinele ei micuț, savurând o gustare târzie. În descriere, fiica cea mică a actriței a scris simplu, dar emoționant: „Câștigătoarea mea”.
Rumer, fiica cea mare a lui Demi, i-a dedicat mamei sale un mesaj amplu: „Mama mea. Eroina mea. Câștigătoarea mea pentru totdeauna. Să te văd astăzi, stând în toată forța ta, în toată strălucirea ta, ca rezultat al unor decenii de muncă, reziliență și talent incontestabil; nu am fost niciodată mai mândră. Ți-ai dedicat viața artei tale, investind fiecare fibră din tine în poveștile pe care le spui, în personajele pe care le aduci la viață și în barierele pe care continui să le dobori”.
După ce emoțiile serii s-au mai așezat, Demi Moore a reflectat asupra întregii experiențe din sezonul premiilor din industria cinematografică. „Pe măsură ce acest sezon al premiilor se încheie, mă simt copleșită de recunoștință pentru această experiență. A fost călătoria vieții mele și suntem de abia la început!”. Demi nu a uitat să o felicite și pe Mikey Madison, cea care a câștigat la categoria sa, spunând că abia așteaptă că vadă munca ei viitoare.