Helena Christensen, supermodel și la 56 de ani. În costum de baie la scufundări într-un lac înghețat, dar și pe o plajă exotică

De mai bine de trei decenii în industria modei, Helena Christensen continuă să atragă toate privirile. Zilele trecute, aceasta a publicat pe Instagram mai multe imagini în care apare îmbrăcată într-un costum de baie roz, fără bretele, pe o plajă însorită.

La 56 de ani, fostul model danez impresionează cu silueta sa, care sfidează trecerea timpului. Această ipostază de pe plaja exotică este în contrast total cu o postare anterioară, când Helena și-a surprins urmăritorii plonjând într-un lac înghețat.

Citește și: Un model rus, mama a 4 copii, s-a despărțit de fostul ofițer KGB care a salvat-o de la închisoare. Ar fi plecat în Mexic cu un tinerel

Helena Christensen / Foto: Instagram

Pe parcursul escapadei sale la plajă, Helena Christensen și-a reafirmat statutul de supermodel cu un gest creativ: și-a confecționat o pălărie improvizată din alge marine, pe care a asortat-o cu costumul de baie, dovedind că poate fi stylish chiar și în cele mai neobișnuite ipostaze.

Fostul “îngeraș” Victoria’s Secret, care nu a dezvăluit locația exotică în care se afla, a publicat mai multe imagini pe Instagram. Într-una dintre ele, Helena zâmbește relaxată, cu mâinile pe șolduri, privind spre cameră și purtând “coroana” din alge.

Descrierea fotografiilor a fost una jucăușă: "Seaweed I did there?" (Joc de cuvinte cu „vedeți ce am făcut aici?”).”

Helena Christensen / Foto: Instagram

Citește și: Cum arată Kate Moss în 2025, la 51 de ani. A fost cel mai apreciat topmodel din anii ‘90

Fanii au complimentat-o, spunând-i că e "frumoasă" și "veșnic tânără", În comentarii s-a strecurat și actrița Kate Bosworth, care a scris: "O fată magică într-un loc magic". Helena i-a răspuns: "Locul nostru secret".

Christensen s-a bucurat de momentele petrecute la malul mării alături de fiul său, Mingus Lucien, în vârstă de 25 de ani, singurul său copil din relația cu actorul Norman Reedus. Mingus, care activează în industria muzicală, s-a născut în 1999, în timpul relației de cinci ani dintre Helena și starul din „The Walking Dead”.

Recent, Helena a împărtășit câteva dintre secretele sale de frumusețe, spunând: "Indiferent dacă am cinci minute sau o oră, îmi dedic timp unui ritual – mai mic sau mai elaborat – în care îmi aplic uleiuri pe corp și le masez, transformând momentul aproape într-un exercițiu, în timp ce fac și câteva întinderi. Îmi place să-mi bat ușor brațele, picioarele și lateralele gambelor pentru a stimula circulația".

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.