Heidi Klum se apropie de 50 de ani, dar arată ca la 20. Curajoasă, nemțoaica a ieșit cu soțul într-o rochie super scurtă și decupată
Heidi Klum are 48 de ani, dar arată și trăiește ca și cum de abia ar fi intrat în anii maturității. Blonda are o viață activă și este fericită alături de soțul ei mai tânăr cu 17 ani, Tom Kaulitz. Cu ocazia unei ieșiri romantice, nemțoaica a furat toate privirile datorită felului în care s-a îmbrăcat și pentru că arată atât de bine.
Heidi a ales să poarte o rochie din latex, super scurtă, mulată, cu decupaje atât în zona bustului, cât și pe laterale, care a lăsat la vedere multă piele. Ținuta îmbrăcată la o cină romantică cu partenerul ei de viață, Tom, a fost perfectă pentru locul ales, un hotel luxos din Las Vegas.
Corpul tonifiat și picioarele lungi au furat toate privirile, iar mișcările curajoase ale fostului îngeraș Victoria's Secret au împins-o aproape de o gafă vestimentară care să arate mai mult decât și-ar fi dorit, așa cum s-a întâmplat la America's Got Talent.
Heidi Klum este căsătorită cu muzicianul Tom Kaulitz, mai tânăr cu 17 ani decât ea
De trei ani, Heidi Klum este căsătorită cu muzicianul Tom Kaulitz, cu care a început o relație în 2018 și care este mai tânăr decât ea cu 17 ani. Despre această diferență și despre controversele născute pe seama subiectului, supermodelul a spus că nu își face griji și că își trăiește viața netulburată de "gura lumii".
Heidi Klum este la al treilea mariaj
Heidi a mai fost căsătorită cu Ric Pipino, timp de cinci ani, și cu Seal, timp de nouă ani. Supermodelul are o fată de 18 ani din relația cu Flavio Briatore, Leni, și ea model, și trei copii din căsnicia cu Seal.
Foto: Profimedia, Instagram, Getty Images