Fostul soț al lui Tori Spelling își asumă vina pentru destrămarea mariajului: "I-am provocat multe răni și durere acestei femei"
În vara acestui an, Tori Spelling și Dean McDermott au pus punct unui mariaj care era, de fapt, de multă vreme încheiat. Cei doi și-au refăcut deja viețile. El a fost surprins alături de Lily Calo, de 32 de ani, directoarea unei companii din Los Angeles, iar ea, cu Ryan Cramer, CEO al unei firme de publicitate.
Aproape 18 ani au fost căsătoriți Tori și Dean, timp în care au devenit părinți de cinci ori. Perioada în care el s-a luptat cu viciile (dependență de alcool și pastile) și-a pus amprenta asupra mariajului lor.
Dean nu s-a ferit să spună că problemele în căsnicia cu Tori au început de cel puțin cinci ani și că din 2017 nu au mai dormit în același dormitor. Canadianul a completat un program de recuperare de 40 de zile, în vară, și acum locuiește într-o centru de reabilitare alături de alți 8 bărbați.
Dean McDermott: "I-am provocat multe răni și durere lui Tori"
"O să-mi petrec tot restul vieții încercând să repar faptul că am luat ceva care era frumos și l-am distrus an după an, zi după zi. Tot ceea ce a făcut Tori până acum a fost că și-a dorit să fiul sănătos și fericit, iar eu i-am provocat multe răni și durere acelei femei. Îmi asum responsabilitatea pentru asta. E cel mai important lucru pe care va trebui să-l repar", a spus el pentru Daily Mail.
Dezvăluirile lui McDermott au continuat, acesta spunând că el și Tori deveniseră "colegi de casă". Problemele financiare și faptul că aveau mereu paparazzi pe urmele lor, în timp ce el era în depresie, bea și lua pastile, îl făcea să izbucnească des, cu furie, la adresa soției și a copiilor lor. Mai mult, nu puține au fost momentele în care bea până la leșin, iar Spelling trebuia să verifice dacă mai respiră.
"Beam tequila 7 zile din 7"
"Alcoolul mă făcea să mă simt bine. M-am simțit bine până la un moment dat, apoi nu s-a mai întâmplat asta. Am sfârșit izolându-mă, cu mine bând tequila în fiecare seară, șapte zile din șapte, și luând un pumn de pastile, în timp ce frumoasa mea familie era în camera alăturată. Aici se ajunsese și asta a dus la ceea ce s-a întâmplat între mine și Tori. Nu mai puteam duce acea viață. Eram obosit de atâta furie și țipete", a mai spus Dean.
McDermott nu și-a mai văzut soția și copiii din iunie. În ciuda acestui lucru și a noii lui relații lui Lily Calo, bărbatul spune că încă o iubește pe Tori și că nu are regrete cu privire la viața lor împreună. "A fost un basm. A fost o poveste superbă de iubire. Dragoste la prima vedere, nuntă în cel mai frumos mod posibil, un vis devenit realitate. Apoi a trebuit să revenim la Hollywood și să avem de-a face cu toate rahaturile pe care ni le-au aruncat alții".
Tori Spelling și Dean McDermott s-au căsătorit în mai 2006 și și-au reînnoit jurămintele patru ani mai târziu. Au cinci copii împreună: fiicele Stella și Hattie și fiii Liam, Finn și Beau.
În ultimii ani au tot existat zvonuri cu privire la problemele din familia lui Spelling, însă, de fiecare dată, a stins cumva speculațiile. McDermott a și recunoscut deschis, în 2014, că și-a înșelat soția de mai multe ori.