Eva Mendes, după ce s-a mutat cu copiii în altă țară pentru a fi aproape de Ryan Gosling: Trebuie să încerci să ții mereu familia unită
Eva Mendes le-a oferit fanilor o perspectivă rară asupra vieții ei de familie cu Ryan Gosling și cele două fiice ale lor. Actrița în vârstă de 48 de ani a dezvăluit că fetele nu merg la școală, ci învață acasă, după ce s-a mutat împreună cu acestea, temporar, în Australia, pentru a fi alături de partenerul ei care filmează „The Fall Guy” în Sydney.
„Nu fac eu lecții cu ele, am încercat asta, dar nu este unul dintre punctele mele forte”, a declarat vedeta din „Ghost Rider” pentru The Daily Telegraph.
„Călătorim mult și una dintre convingerile mele cele mai puternice este că trebuie să încerci să ții mereu familia unită, indiferent de ceea ce faci. Mai ales când copiii sunt mici. Suntem destul de norocoși să avem pe cineva care călătorește cu noi și care se poate ocupa de educația lor, în plus încercăm să încorporăm orașul în care ne aflăm cât mai mult posibil în viața lor.”
Ea a adăugat că Esmeralda (8 ani) și Amada (6 ani) au început să înțeleagă dialectul australian în ultima lună și jumătate de când locuiesc în Australia.
Eva a mai spus că în Sydney îi plac mult parcurile fabuloase, cea mai bună destinație pentru o zi de relaxare.
De asemenea, Mendes a povestit că toți cei din familia sa sunt „mari fani Bluey” și că a fost extrem de încântată când i s-a oferit un rol în serialul pentru copii de la ABC.
Ryan și Eva formează un cuplu de mai bine de un deceniu. Au început să se întâlnească în septembrie 2011, după ce au lucrat la The Place Beyond the Pines.
Vezi și: Ce planuri are regele Charles pentru prințesa Charlotte. Monarhul și-a dorit foarte tare o nepoțică