Demi Rose, într-o rochie cu un decolteu amețitor. Modelul de doar 27 de ani a strâns sute de mii de aprecieri
Demi Rose a reușit să-și surprindă din nou urmăritorii, postând câteva fotografii inedite. Modelul de pe Instagram, în vârstă de doar 27 de ani, s-a fotografiat într-o rochie scurtă, cu un decolteu amețitor.
Piesa vestimentară s-a mulat perfect pe formele voluptoase ale tinerei din Marea Britanie, iar bustul său generos a fost pus în evidență de decolteul adânc. Pentru ședința foto, Demi și-a prins părul într-un coc la spate și și-a lăsat câteva șuvițe rebele în partea din față, purtând un machiaj natural care i-a accentuat trăsăturile.
De asemenea, aceasta a realizat fotografiile lângă o statuie, ținând în mână o carte veche. „Pasionată de la kilometri depărtare”, a scris Demi Rose la descrierea fotografiilor postate pe contul său de Instagram.
Demi Rose este o personalitate foarte urmărită și apreciată pe rețelele de socializare, având pe contul de Instagram o comunitate de 19.8 milioane de urmăritori. „Zeiță”/ „Divină”/ „Superbă”/ „Perfectă”, sunt doar câteva din comentariile pe care Demi le-a primit la ultima sa postare.
Demi Rose a suferit o traumă atunci când și-a pierdut ambii părinți
La o simplă privire pe conturile de pe rețelele sociale, Demi Rose ar putea fi invidiată pentru stilul de viață pe care-l are. Călătorește frecvent, poartă ținute semnate de branduri, este răsfățată cu buchete imense de flori. Totuși, aceasta a recunoscut că a trecut prin momente dificile când era copil.
Întrebată de un fan dacă i-a fost greu să se maturizeze, Demi Rose a oferit un răspuns neașteptat: ”Să mă maturizez a fost foarte greu, mai ales că am fost hărțuită în școală, am fost abuzată de părinți, iar la 17 ani am devenit singurul sprijin pentru mama mea, care a suferit un infarct și a fost imobilizată într-un scaun cu rotile.”, a dezvăluit aceasta, continuând: ”A fost invalidă timp de șapte ani, iar apoi ambii mei părinți au murit într-un interval scurt de timp.”, a povestit aceasta.
”Sunt judecată deseori, însă oamenii care mă cunosc știu cum sunt cu adevărat. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit, pentru că toate experiențele, fie ele bune sau rele, m-au făcut să empatizez cu oamenii din jurul meu.”, a mai mărturisit tânăra de 27 de ani.
Tatăl lui Demi Rose a murit în 2018, la vârsta de 80 de ani, iar mama ei, Christine, a murit șapte luni mai târziu. Totodată, întrebată dacă îi lipsește viața de dinainte de celebritate, ea a recunoscut: ”Copilăria mea n-a fost strălucită. Am detestat-o. Sunt lucruri care îmi lipsesc și de care mi-e dor, însă îmi place unde sunt în acest punct.”