Cum arată Monica Lewinsky la 49 de ani. Stagiara care a avut o relație cu Bill Clinton, apariție rară pe covorul roșu, la Londra
Monica Lewinsky a surprins pe toată lumea cu apariția sa pe covorul roșu, la premiera filmului „What's Love Got to Do with It?”, săptămâna aceasta, la Odeon Luxe Leicester Square, în Londra. Cu părul purtat în bucle largi și într-o ținută elegantă, Monica a fost una dintre vedetele pe care fotografii s-au înghesuit să le pozeze.
Activista și autoarea americană, în vârstă de 49 de ani, a optat pentu un stil clasic și a ales pentru această premieră cinematografică o jachetă cu paiete și o pereche de pantaloni largi, o ținută ce i-a îmbrățișat silueta, radiind sub blițurile strălucitoare.
„What's Love Got to Do with It?” este o comedie-dramă regizată de Shekhar Kapur, după un scenariu de Jemima Khan. Din distribuție fac parte Lily James, Shazad, Shabana Azmi, Emma Thompson, Sajal Aly, Oliver Chris, Asim Chaudhry, Jeff Mirza, Alice Orr-Ewing și Rahat Fateh Ali Khan.
Numele Monica Lewinski a făcut înconjurul planetei la finalul anilor '90 când s-a aflat despre aventura ei cu președintele american Bill Clinton care era căsătorit cu Hillary Clinton. În 1995, Monica era stagiară la Casa Albă.
După această legătură amoroasă, Bill Clinton s-a ales în 1998 cu o procedură de demitere în Congres. A fost la un pas să-și piardă funcția. A negat inițial faptele, dar acestea au fost dovedite printr-o anchetă ce a scos la iveală amănunte jenante.
Peste noapte, Monica a devenit cunoscută în toată lumea.
După ani de zile de la aventura cu Bill Clinton, Lewinski a dezvăluit că în acea perioadă tumultoasă a simțit că nu mai are niciun sens. Totul era pentru ea „foarte, foarte întunecat”, iar scandalul îi acaparase viața. A fost o provocare să-mi refac viața, a mărturisit ea.
Și-a luat ulterior diploma în psihologie, la Londra, apoi a îmbrățișat o carieră de activistă, și-a deschis propriul business în lumea modei și a devenit producătoare de filme documentar.
Aventura cu președintele a urmărit-o peste tot de atunci.