Cum a reacționat Meghan Markle când i s-a amintit că a renunțat la cariera sa pentru rolul de prințesă: „E doar o schimbare”
Înainte de a se căsători cu prințul Harry și a face oficial parte din familia regală britanică, Meghan Markle a fost o actriță în plină ascensiune. Atunci când s-a cunoscut cu fratele mai mic al prințului William, aceasta interpreta rolul lui Rachel Zane, o tânără avocată, în serialul „Suits”.
Meghan a făcut parte din distribuția serialului din anul 2011 până în anul 2018 și a renunțat la serial înainte de a-și anunțat publică logodna cu prințul Harry. În 2017 ea a semnat încheierea contractului cu producătorii Suits, iar în luna noiembrie a acelui an ea și Harry au dezvăluit că se vor căsători. Astfel, Markle s-a pregătit din timp să renunțe la Hollywood în favoarea Palatului Buckingham.
După căsătoria cu prințul Harry, Meghan a oferit o mulțime de interviuri în care a fost întrebată despre cariera ei de actriță, aceasta oferind de multe ori răspunsuri nesincere cu privire la faptul că și-a dorit să facă această schimbare. Într-un interviu pentru BBC, oferit în momentul când s-a logodit, Mishal Husain a întrebat-o pe Meghan la acea vreme: „Este o schimbare imensă. Pleci într-o altă țară, ai un soț și renunți la cariera ta”.
Răspunsul lui Meghan nu a ezitat să apară, însă fosta actriță a fost foarte agitată: „Nu văd că renunț la nimic. E doar o schimbare. Este un nou capitol, nu-i așa? Și, de asemenea, ține minte, am lucrat la Suits timp de șapte ani. Sunt norocoasă să spun că am avut o asemenea longevitate într-un serial, iar odată ce am atins marcatorul de 100 de episoade m-am gândit că trebuie să trec la un alt proiect pentru că am bifat deja ce aveam pe listă. Sunt foarte mândră de munca pe care am făcut-o acolo și este timpul, așa cum a spus și Harry, să trec la o altfel de muncă”.
Ea a spus ulterior că este încântată să renunțe la cariera de actriță pentru că acest lucru o ajută să se poată concentra mai mult pe cauzele care sunt „cu adevărat importante” pentru ea.
„Îți dai seama încă dinainte că ai acces la ceva la care puțini oameni au acces. Ai o voce pe care oamenii sunt dispuși să o asculte și cu asta vine o mare responsabilitate, pe care o iau în serios”, a mai spus Meghan Markle.