Cum a apărut Alessandra Ambrosio la Festivalul de Film de la Cannes. Modelul a atras toate privirile cu decolteul generos
Alessandra Ambrosio continuă să arate uimitor și la vârsta de 42 de ani. Celebrul model nu ratează niciun eveniment în care să-și etaleze silueta de invidiat, astfel că, prima zi a Festivalului de Film de la Cannes a fost ocazia perfectă ca aceasta să apară într-o ținută spectaculoasă.
Îmbrăcată într-o rochie lungă, transparentă, cu glugă, vedeta a fost fotografiată din toate unghiurile atunci când a pășit pe covorul roșu. Aceasta și-a completat look-ul cu un colier cu diamante în nuanța rochiei, care a căzut perfect pe decolteul amplu.
Machiajul a fost realizat în nuanțe deschise, cât mai natural, accentuându-i trăsăturile superbe cu care a fost înzestrată de la Mama Natură.
Recunoscută pentru stilul de viață sănătos pe care l-a adoptat în urmă cu mulți ani, dar și pentru orele de sport pe care le face constant, Alessandra Ambrosio reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat, așa că și la 42 de ani poate concura cu ușurință cu modelele de 20. Nu degeaba a fost o prezență nelipsită ani întregi de pe podiumurile Victoria's Secret.
Alessandra Ambrosio are doi copii, pe Anja (14 ani) și pe Noah (11 ani), din relația pe care a avut-o cu Jamie Mazur de care s-a despărțit în 2015. Brazilianca este un supermodel de talie internațională, poartă cu mândrie aripile de ”îngeraș” Victoria’s Secret, se află în topul celor mai bine plătite modele, iar revista People a inclus-o in clasamentul celor mai frumoase femei din lume.