Cine este, în realitate, noul soț al Pamelei Anderson. Fosta parteneră a acestuia: ”Pam mi-a furat bărbatul, avem trei copii împreună!”
Pamela Anderson, fostul star din ”Baywatch”, s-a căsătorit oficial pentru a cincea oară, dar bucuria ei este umbrită de afirmațiile făcute de fosta parteneră a soțului ei, care o acuză că i-a distrus relația.
Actrița în vârstă de 53 de ani este acuzată că l-a sedus pe Dan Hayhurst, cu care s-a căsătorit în Ajunul Crăciunului, în timp ce lucra în casa ei din Ladysmith, Canada și se afla într-o relație cu o altă femeie.
”Sunt exact acolo unde trebuie să fiu, în brațele bărbatului care mă iubește”, a declarat ea pentru DailyMailTV, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Dan Hayhurst.
O zi mai târziu, însă, Carey, fosta parteneră a bărbatului, care i-a dăruit și doi copii în ultimii cinci ani, a făcut mărturisiri dureroase. Ba mai mult, ea a dezvăluit că a fost șocată să afle de mariaj din presă și nu a bănuit nimic.
Potrivit nypost.com, femeia susține că Pamela Anderson și noul ei soț au început să se apropie anul trecut, în iulie, în timp ce bărbatul locuia încă cu ea și cu cei doi copii ai lor.
”Asta nu e povestea de iubire începută în timpul carantinei care e prezentată în presă, există o altă fațadă”, a spus Carey, fosta parteneră a bărbatului.
”Am decis să vorbesc, pentru că vreau ca oamenii să știe că relația mea de aproape cinci ani, din care au rezultat trei copii, s-a încheiat din cauza aventurii pe care Pam și Dan au început-o în timp ce era cu mine.”, a povestit femeia.
”E foarte trist ca oamenii să sărbătorească acest mariaj și să-i felicite, când totul a început pe ascuns.”, a mai adăugat ea.
”Nu a fost o poveste de iubire începută peste noapte. El a lucrat pentru ea mai bine de șase luni înainte. Nu i-a fost bodyguard, ci era omul care o ajuta la treburile casnice.”, a mai mărturisit femeia, care a dezvăluit că a avut foarte mult de suferit din cauza acestei aventuri și, mai mult de atât, cei trei copii ai lor au suferit teribil.
Pamela Anderson s-a căsătorit în Ajunul Crăciunului
Nunta a fost oficializată în Ajunul Crăciunului de un pastor local, iar cuplul a citit jurămintele tradiționale. Ceremonia a avut loc în curtea reședinței acriței.
Anderson l-a întâlnit pe Hayhurst la începutul perioadei de carantină, anul trecut. De atunci sunt nedespărțiți.
”Acest an împreună a fost cât șapte”, a spus Anderson. Ea a povestit că ”s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt și totul a decurs atât de natural”.
Anderson s-a mutat în Ladysmith de la 1 iulie 2019. De când s-a întrs în locul natal, a investit un milion de dolari pentru a modifica proprietatea pe gustul ei. Dan a ajutat-o cu renovările.
Pamela Anderson, căsătorită de cinci ori
Pentru Pamela este practic a cincea căsătorie cu patru bărbati diferiți.
A fost căsătorită cu Tommy Lee (1995 -1998), cu care are doi băieți Brandon, 23 ani, și Dylan, 22 ani.
Ulterior i-a spus da lui cu Kid Rock de care a divorțat în 2006. S-a căsătorit apoi de două ori cu Rick Solomon, în 2007 și 2013.
Pamela Anderson s-a cuplat cu un angajat al ei. Cu ce se ocupă bărbatul care o face fericită
De asemenea, Anderson și-ar fi unit destinul și cu producătorul Jon Peters (74 de ani), în ianuarie 2020, la Shutters Hotel în Santa Monica, California.
Dar aceasta a negat că ar fi fost o căsătorie legală. „Nu am fost niciodată căsătoriți. El este un producător de filme ... cred că avea nevoie de puțină atenție”. Într-un tweet de pe contul ei oficial, despre uniunea de 12 zile, se arăta: „Pamela Anderson nu a fost căsătorită niciodată legal cu Jon Peters. Nu a existat un mariaj, asadar nici un divorț... doar un eveniment teatral bizar — Pamela are un fantastic simț al umorului”.