Christina Hendricks, despre perioada „Mad Men”: Toți voiau să mă întrebe despre mărimea sutienului
Christina Hendricks are în general amintiri plăcute despre perioada „Mad Men”, mai puțin întrebările din conferințele de presă. Într-un interviu cu The Guardian, actrița în vârstă de 46 de ani a vorbit despre situațiile mai puțin confortabile cu care s-a confruntat atunci.
„A fost cu siguranță o perioadă în care eram lăudați de critici și în care primeam multă atenție pentru munca noastră foarte bună și foarte grea. Însă pe mine toată lumea voia să mă întrebe doar despre mărimea sutienului meu”, a explicat ea. „Sunt doar două propoziții de spus despre un sutien”.
Hendricks, care a jucat rolul secretarei Joan Harris, în „Mad Men”, din 2007 până în 2015, și-a amintit despre cum inițial doar despre actorii din serial se vorbea. „Bărbații au început să se îmbrace ca Don Draper și Roger Sterling. Costumele au revenit, la fel cravatele înguste. Asta a durat trei-patru sezoane, apoi dintr-o dată oamenii și-au dorit ca vedetele feminine să apară în reviste”, a spus actrița.
Ani de-a rândul, după ce a acceptat să dea interviuri, Hendricks a fost întrebată în mod constant despre bustul ei voluminos.
Deși a reclamat sexismul în această privință, ea a luat apărarea industriei divertismentului atunci când creatorul Mad Men, Matthew Weiner, a fost printre cei luați în vizor, în 2017, în cadrul mișcării #MeToo. Acesta a fost acuzat că a favorizat un mediu toxic pe platourile de filmare.
„Relația mea cu Matt nu a fost în niciun fel toxică”, a mărturisit ea. „Nu desconsider experiența nimănui, pentru că nu am fost acolo, nu am fost în locul persoanei respective, dar asta nu a fost experiența mea. Era perfecționist, era dur, aștepta mult de la tine? Da. Am fost duri unul cu celălalt”, a povestit Christina.
Hendricks este de acord că hărțuirea sexuală este omniprezentă la Hollywood.
„Crezi că există cineva din industria divertismentului care să nu fie tratat ca un obiect? Nu cunosc un muzician, un model sau un actor care să fi scăpat de asta. Am avut momente - nu când filmam Mad Men; când oamenii au încercat să profite de mine, să-mi folosească corpul într-un mod în care nu mă simțeam confortabil, să mă convingă sau să mă constrângă profesional: 'Dacă ți-ai lua în serios munca, ai face asta ...', mi se spunea”.
Dar Hendricks crede că asta este o problemă în multe industrii, nu doar în cea a filmului.
„Primești multă atenție, pentru că oamenii știu cine ești . Sunt sigură că același lucru se întâmplă și în alte domenii, dar acolo nu te știe toată lumea”.