Ce sfat i-a dat Nicole Kidman fiicei sale, înainte ca aceasta să-și facă debutul ca model: „Am încercat să-i dau spațiu”

Actrița Nicole Kidman, în vârstă de 57 de ani, și-a exprimat mândria și sprijinul față de fiica ei, Sunday Rose, de 16 ani, înainte ca aceasta să își facă debutul pe podium la Săptămâna Modei de la Paris. Sunday a pășit pentru prima dată pe scenă la renumitul eveniment de modă, reprezentând brandul Miu Miu, într-o atmosferă plină de emoții și așteptări, atât din partea părinților, cât și din partea publicului.

Într-o declarație pentru E! News, Nicole a povestit cum și-a susținut fiica înainte de momentul important, dându-i libertatea de a-și trasa propriul drum. „Am încercat să-i dau propriul ei spațiu, să nu fiu dominatoare sau să-i influențez deciziile în vreun fel”, a explicat Kidman, adăugând că își dorește să fie doar o mamă prezentă și să-și sprijine fiica.

Citește și: Keith Urban, după ce fiica lui și a lui Nicole Kidman a debutat în modă: „Trebuie să învețe să păstreze un echilibru!”

Deși Nicole nu a fost prezentă în sală la show-ul Miu Miu, ea s-a alăturat fiicei sale la petrecerea organizată după eveniment, unde au fost fotografiate împreună. Debutul lui Sunday Rose pe podium a generat o gamă variată de reacții online. În timp ce unii au apreciat-o, mulți au comentat cu privire la expresia feței sale și la mersul ei „ezitant” pe scenă. Termeni precum „nepo baby” (referire la descendenții celebrităților care își croiesc drum în carieră datorită părinților faimoși) au fost folosiți pe rețelele sociale, unde unii utilizatori și-au exprimat dezamăgirea și au criticat prestația adolescentei.

„Se străduiește să arate feroce, dar pare doar un copil încăpățânat”, a comentat cineva pe platformele sociale, în timp ce un alt utilizator a scris: „Nu mai angajați copii celebri care nu pot defila!”

În ciuda criticilor primite, Nicole a încercat să o protejeze pe fiica ei de impactul negativ al reacțiilor online. O sursă a declarat pentru DailyMail că actrița a fost afectată de comentariile dure îndreptate către Sunday, amintindu-și de momentele dificile din propria carieră, când s-a lovit de refuzuri la o vârstă apropiată de cea a fiicei sale.

Citește și: Are doar 16 ani, dar deja a făcut furori la Săptămâna Modei de la Paris. Fiica lui Nicole Kidman, debut inedit pe podium

„Nicole avea aceeași vârstă ca Sunday când a primit primul rol și atunci i s-a spus să încerce altceva”, a menționat sursa, potrivit DailyMail. „Nicole s-a confruntat cu ‘nu-uri’ fără să aibă părinți celebri care să îi deschidă ușile, așa că înțelege criticile, dar o doare pentru că îi amintește de provocările prin care a trecut ea însăși la începutul carierei.”

Fiind o mamă care a trăit experiențe similare, Nicole Kidman și-a sfătuit fiica să nu ia în seamă comentariile de pe rețelele sociale și să își continue drumul fără să fie influențată de opiniile negative. „Sfatul ei pentru fiica ei a fost același pe care și-l dă și ei însăși – să nu citească comentariile de pe rețelele sociale”, a adăugat sursa. 

Sunday Rose a avut curajul să urce pe podium alături de alte figuri din lumea modei și a divertismentului, inclusiv Amelia Hamlin, fiica actorilor Lisa Rinna și Harry Hamlin, și Eliot Sumner, fiica legendarului muzician Sting. 

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.