Ce cariere își doresc copiii prințului William și ai lui Kate Middleton. Prințul George și prințesa Charlotte aspiră la joburi comune
A face parte din familia regală este o meserie în sine, deoarece membrii regali își petrec o mare parte din timp participând la evenimente sau mergând în turnee. Cu toate acestea, unii dintre ei au avut o carieră obișnuită pentru toată populația lumii, iar acum, prințul George și prințesa Charlotte își doresc același lucru.
Prințul William a servit mult timp în Royal Air Force înainte de a lucra ca pilot pentru East Anglian Air Ambulance, în timp ce fratele său, prințul Harry, a servit în armată timp de 10 ani, participând chiar și la două misiuni în Afganistan. Ducesa de Cambridge a lucrat cu jumătate de normă la retailerul Jigsaw, la puțin timp după ce a absolvit universitatea, iar ducesa de Cornwall a lucrat cândva ca secretară.
Copiii prințului William și ai lui Kate Middleton fac parte din familia regală, însă când vine vorba despre aspirațiilor lor legate de carieră, ambii au visuri destul de obișnuite. Aceștia și-au exprimat deja interesul pentru viitoarele lor slujbe, potrivit MyLondon.
Prințul George va deveni într-o zi rege, după ce bunicul său, prințul Charles și tatăl său, prințul William, nu vor mai fi apți pentru tron. Cu toate acestea, se pare că tânărul a pus ochii deja pe o carieră foarte diferită. Will a dezvăluit că fiul său este „fascinat” de poliție în timpul unui eveniment la Palatul Kensington, unde comisarul de poliție Jayne Richardson a susținut că este nevoie de mai mulți ofițeri în zonă. Acesta a glumit atunci: „Noi chiar recrutăm, deci dacă George și Charlotte sunt dornici, pot să aplice”. William i-a răspuns atunci comisarului: „De fapt, George este fascinat de poliție. De mașini, de jucării, de tot”.
Nu a fost prima dată când ducele de Cambridge a vorbit despre dragostea fiului său pentru poliție. În 2017, în timpul unei călătorii în Helsinki, capitala Finlandei, acesta i-a dat lui Moș Crăciun o scrisoare de la fiul său cel mare, în care el solicitase doar un cadou de Crăciun, respectiv o mașină de poliție.
Între timp, sora sa mai mică a lui George, prințesa Charlotte, vrea și ea să țină oamenii în siguranță. Potrivit presei internaționale, ducele de Cambridge le-a povestit copiilor săi despre sacrificiile eroice ale personalului medical, în special în timpul pandemiei de coronavirus. O sursă din interiorul Palatului a declarat anul trecut că tânăra prințesă le-a spus părinților săi că vrea să fie asistentă.
„Este evident că este încă un copil, însă Will și Kate au fost foarte mândri când au auzit. Este o fetiță atât de grijulie, care știe ce vrea, așa că nu ar fi surprinși dacă ea ar decide să facă asta atunci când mai crește”, a declarat sursa.