Angelina Jolie, despre cel mai frumos gest pe care l-a făcut cineva vreodată pentru ea

Angelina Jolie este starul ediției din noiembrie 2021 a revistei People, iar cu această ocazie a acordat un interviu amplu despre familia ei, despre provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor în campaniile umanitare din zonele de conflict și despre momentele care au marcat-o. 

Angelina a mărturisit că în mijlocul unor atrocități de neconceput a fost martora unui gest de o generozitate incredibilă. Actrița din „Eternals” a povestit despre o întâlnire emoționantă, neprevăzută, care a marcat-o profund, în timpul vizitei la granița cu Siria. O fetiță a vrut să împartă cu ea puțina mâncare pe care o mai avea. 

„Această fetiță a venit la mine și mi-a oferit niște biscuiți pe care îi avea în buzunar”, a mărturisit Jolie. „Știind de unde venea, prin ce trecea, spre ce se îndrepta, cu toate acestea, la respectivul moment, nu s-a gândit la ea sau la tot ce pierduse. Nu-și plângea de milă. M-a văzut – trebuie să fi părut foarte obosită -  și a venit spre mine, a vrut doar să fie generoasă, un gest de bândețe pură. Este ceea ce face ființele umane minunate.”

În cele peste două decenii de activitate umanitară, Jolie, în vârstă de 46 de ani, și-a făcut o imagine despre efectele războiului și ale sărăciei extreme și a promis nu doar că își va continua activitatea ca trimis special al Agenției ONU pentru Refugiați, ci și-a luat și angajamentul că va lucra pentru a găsi soluții: „Am învățat atât de multe de la oamenii care au supraviețuit acestor situații dificile”.

Actrița din Maleficent a dezvăluit că una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-a învățat a venit de la o bunică afgană. 

„Își creștea singură nepoții pentru că copiii ei fuseseră uciși și acum ea se afla într-o tabără de refugiați”. „Îmi amintesc că am început să plâng, iar ea mi-a spus: 'Nu am nevoie să plângi, am nevoie să mă ajuți'. A fost o lecție uriașă pentru mine: să stai să-ți pară rău pentru cineva este un lux pe care mulți nu și-l permit.  Pentru că tu poți sta cu sentimentele tale, dar ei nu au acest timp, să stea să se gândească, să le pară rău pentru ei înșiși.”

Jolie nu este implicată doar în lupta pentru drepturile refugiaților, ci și în cea pentru siguranța animalelor aflate în pericol sau pe cale de dispariție. Recent, Jolie și fiica sa Shiloh au lucrat cu o organizație din Namibia pentru a crea Shiloh's Wildlife Sanctuary. Sanctuarul este un loc sigur pentru elefanții și rinocerii care au fost răniți ori au rămas orfani. 

Anul acesta, eforturile ei s-au concentrat și pe alte două proiecte majore: cartea „Know Your Rights”, gândită cu scopul de a ajuta copiii vulnerabili din toată lumea și întâlnirea cu oficialii de la Casa Albă pentru a discuta despre reautorizarea Legii privind violența împotriva femeilor.

Vezi și:

Ultima decizie luată de Curtea Supremă din California în procesul pe custodie. Brad Pitt a pierdut o bătălie în fața Angelinei Jolie

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.