Adrian Mutu, declarații despre relația pe care actuala soție o are cu fostele lui: „Vorbesc când trebuie să se vorbească!”

Nu este niciun secret faptul că Adrian Mutu a mai fost căsătorit, însă acum au ieșit la iveală detalii inedite despre relația pe care actuala soție o are cu fostele partenere ale acestuia.

Adrian Mutu a fost căsătorit cu Alexandra Dinu în perioada 2001-2003, cei doi devenind și părinții unui băiat, care acum are 22 de ani.

Ulterior, el și-a găsit dragostea alături de Consuelo Matos Gomez, care pe atunci era ministrul-consilier al Republicii Dominicane la Vatican. Au fost căsătoriți opt ani, între 2005-2013 și au două fiice, care locuiesc cu mama lor în Republica Dominicană.

Câțiva ani mai târziu, Adrian Mutu s-a căsătorit cu Sandra, alături de care are un băiețel de șapte ani, pe nume Tiago.

În cadrul unui interviu pentru Fanatik, acesta a vorbit despre relația pe care actuala soție o are cu fostele sale partenere, el mărturisind că urmează să meargă în Republica Dominicană cu toții, pentru că fiica cea mare împlinește 18 ani.

Citește și: Mesajul emoționant al lui Adrian Mutu pentru fiul său cu ocazia majoratului: „Ești ambițios și un luptător”

Da (n.r. – are o relație frumoasă cu toți copiii). Mario nu mai e rebel, e ok. Face 22 de ani și el. Începe încet, încet să se așeze. Fetele, trebuie să vedem. Cea mare are graduation (absolvire, n. red.), party, etc. Termină (liceul, n. red.) și trebuie să mergem.

E și ziua ei pe 11, face 18 ani. Da, mergem (în Republica Dominicană, n. red.) pe 14 iunie. Trebuie să mergem toți, să fim alături de ea. Mergem toți. Eu, cu Sandra, cu Tiago, cu Mario”, a dezvăluit Adrian Mutu, potrivit sursei citate. 

De asemenea, el a subliniat că Sandra, actuala lui soție, are o relație frumoasă cu fiicele sale.

Citește și: Sandra, soția lui Adrian Mutu, impecabilă în costum de baie, în vacanța din Turcia. La 17 ani câștiga Miss România

„Nu trebuie să fim toată lumea lângă ea? Gândește-te, eu am o relație cu Sandra de aproape 10 ani. E normal ca și copiii mei… Sandra s-a înțeles de la început cu fetele. Erau mici ele, aveau opt ani… Și, încet-încet, și cu copiii, când a venit Tiago, s-au văzut și… Cu Mario se cunoșteau de dinainte. Eu cred că e ceva normal și civilizat. Mai ales că ei, acum, sunt mari, 22, 18…”, a mai dezvăluit Adrian Mutu, care a și spus că soția Sandra păstrează legătura cu fostele lui soții când vine vorba despre copii, potrivit Libertatea.ro.

„Da, da. Și ea e ok. Ele (Sandra și Consuelo, n., red.) vorbesc când trebuie să vorbească, atunci când e vorba de copii… Dacă putem să ajutăm, dacă mai au nevoie de ceva… Dar și cu Alexandra e la fel. Nu avem nicio treabă, au trecut prea mulți ani”, a mai explicat el.

Ce spunea Adrian Mutu despre relația cu actuala soție

Adrian Mutu și Sandra sunt căsătoriți din 2015. / Foto: Instagram

"Cu Sandra sunt de 7 ani și suntem foarte fericiți. Are o înțelepciune de bănățeancă, o sensibilitate și o finețe incredibile pentru cei 28 de ani ai ei. Sandra e o ființă solară, se vede asta și pe cel mic, cum l-a crescut. Recunosc că sunt gelos. Pe Tiago vreau să îl duc la fotbal peste un an. De la doi ani a pus piciorul pe minge, sper să mă moștenească. (...) În șapte ani, eu cu Sandra nu ne-am certat niciodată. Părinții și socrii s-au mutat la București. De când cu pandemia, stau lângă noi. Vin pe la noi mai mereu, ne înțelegem perfect. Mama soacră e mână de fier în familie. Rezolvă tot", povestea Adrian Mutu, în 2022, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.