Ea este Rapunzel din viața reală: „Bărbații mi-au oferit bani ca să mă tund”. Cât de mult i-a crescut părul în 5 ani

Jasmine Larsen, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a devenit celebră în mediul online datorită părului său roșcat. Podoaba sa capilară are o lungime de 1,39 metri și recunoaște că a primit sute de oferte de la bărbați, care i-au cerut să-și tundă părul.

Tânăra a renunțat să-și mai tundă părul din anul 2017, iar acum îi ajunge aproape până la glezne. Ea a povestit că sute de bărbați i-au oferit bani și bijuterii pentru a le îndeplini fetișurile legate de părul ei lung. Unul dintre ei i-a oferit suma uriașă de 250.000 de lire sterline pentru a-și tunde părul, însă aceasta a refuzat.

Jasmine Larsen/ Profimedia

Jasmine, care în prezent locuiește în Bristol, Marea Britanie, nu s-a gândit că părul ei va atrage atenția unora dintre cei mai bogați bărbați din lume, atunci când a început să posteze fotografii pe rețelele de socializare. Ulterior, când a depășit pragul de 10.000 de urmăritori pe Instagram, iar brandurile de succes au început să o contacteze pentru colaborări, aceasta a explicat că sute de bărbați au căutat-o pentru a le îndeplini fetișurile.

Citește și: Când mecanica se îmbină cu moda. Ea e tânăra care își poartă unghiile lungi, deși repară mașini zi de zi: ”Oamenii sunt șocați!”

„Prima dată m-a contactat un bărbat care mi-a oferit 3.000 de lire pentru a-i trimite un videoclip în care partenerul meu îmi lingea părul. Mi s-a părut o sumă uriașă. La acel moment nu aveam un partener și am considerat prea ciudat faptul să las un bărbat să-mi lingă părul. Al doilea mi-a oferit 250.000 de lire sterline pentru a-mi tunde părul și m-a rugat să i-l trimit. Am refuzat. Nu vreau să mă tund niciodată, iar părul meu este neprețuit”, a povestit Jasmine. „Un alt bărbat mi-a trimis un videoclip în care un personaj din desenele animate îmi mănâncă părul”, a mai spus tânăra.

Jasmine Larsen/ Profimedia

Pe lângă cererile bizare primate de la bărbați în mediul online, Jasmine a recunoscut că au fost mulți care s-au îndrăgostit de aspectul ei diferit și au cerut-o în căsătorie. „Cred că fac asta pentru că știu că sunt singură și pentru că le place părul meu lung”, a recunoscut Jasmine. Inițial, tânăra a spus că s-a simțit rău că i-a respins, însă s-a asigurat că nu va mai primi cereri atunci când a postat pe contul său de Instagram un mesaj în care a anunțat că nu este interesată să se căsătorească cu un străin.

Atenția pe care Jasmine o primește acum este departe de cea pe care o primea la fostul ei loc de muncă. Tânăra era editor de producție la o editură științifică. „Era o slujbă de birou și mi s-a părut foarte plictisitoare. Sunt foarte fericită că ce ace fac acum este cu adevărat creativ și într-o continuă schimbare”.

Citește și: Gestul impresionant al unui băiețel de 12 ani. Își donează părul lung până la mijloc copiilor bolnavi de cancer

Jasmine plănuiește să-și crească părul până la pământ, iar apoi să-l taie. „Este cea mai mare realizare a mea, pentru că nu este ușor să-și crești părul atât de lung. Vreau să ajung cu el până la podea și apoi cred că o să-l tund la o lungime normal, cam până în jurul șoldurilor.”, a pus tânăra.

Jasmine Larsen/ Profimedia

Femeile care o urmăresc pe Jasmine o întreabă des care este secretul ei, iar tânăra a explicat că întotdeauna face un tratament pre-spălare. „Îmi aplic un ulei de cocos pe vârfuri, iar apoi aplic un tratament pentru scalp cu rozmarin. Îl masez înainte de a-l spăla cu șampon și balsam. În zilele în care îl spăl folosesc ulei pentru păr și îl perii o singură data. Port mereu coafuri care să mă ajute să-l protejez și nu folosesc niciodată dispozitive de coafat cu căldură, iar noaptea dorm pe o față de pernă din mătase și folosesc o bonetă de păr”.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.