Un model ar fi primit 4,6 milioane de lire sterline pentru a păstra secretă aventura cu fostul rege al Spaniei

Despre viața lui Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, s-a vorbit foarte mult de-a lungul timpului, acesta având un trecut controversat. Acum, însă, la mai bine de șapte ani de când a abdicat, au apărut noi detalii despre el.

Potrivit Daily Mail, trei dintre cele mai mari companii din Spania ar fi plătit-o pe o femeie care a avut o aventură cu fostul rege al Spaniei pentru a păstra secretă această relație. Este vorba despre Barbara Rey, care era un model cunoscut în anii 1990 și care are în palmares un titlu de Miss World.

Potrivit sursei citate, aceasta ar fi primit în rate nu mai puțin de 4,6 milioane de lire sterline de la trei companii din Spania pentru a ține pentru ea detaliile aventurii pe care a avut-o cu regele Juan Carlos. Banii ar fi ajuns la ea prin intermediul lui Emilio Alonso Manglano, fostul șef al Serviciilor Secrete din Spania, după s-a aflat că aceasta ar fi avut imagini compromițătoare cu monarhul.

Barbara Rey, femeia care a avut o aventură cu fostul rege al Spaniei/ Getty Images

Citește și: Mereu impecabilă. Regina Letizia a Spaniei a atras toate privirile într-o rochie portocalie uimitoare în timpul vizitei în Suedia

Barbara Rey, de profesie model și actriță, a negat că ar fi primit bani de la Juan Carlos sau de la vreo persoană din cercul său. Totodată, reprezentanți ai companiilor Repsol, Santander și Telefonica, care au fost precizate de sursa respectivă, au refuzat să comenteze aceste informații.

Potrivit ziarului El Periodico, care a intrat în posesia unor pagini din jurnalul ținut de un polițist, Barbara Rey l-ar fi șantajat pe Juan Carlos cu imaginile înregistrate.

Emilio Alonso Manglano, care a condus Serviciile Secrete din Spania din 1981 până în 1995, a scris în memoriile sale, care au publicate în octombrie de doi jurnalişti spanioli, că Rey ar fi primit sume mari de bani în schimbul faptului că nu şi-a dezvăluit aventura cu Regele. Acesta a dezvăluit, de asemenea, că femeia ar fi avut imagini compromițătoare cu Juan Carlos, care ar fi fost înregistrate cu trei camere ascunse montate în locuința proprie.

Barbara Rey, acum în vârstă de 71 de ani, a fost un model cunoscut, care a câștigat Miss Spania în 1970. Aceasta are, de asemenea, în palmares un titlu de Miss World, însă celebritatea a cunoscut-o abia în 1975, când a prezentat ”Palmares”, o emisiune care i-a adus titlul de sex-simbol.

Citește și: Regina Letizia a Spaniei, lecție de stil la un eveniment în Madrid. Cum arată ținuta din piele cu care a atras toate privirile

 

Cinci ani mai târziu, ea s-a căsătorit cu Angel Cristo, un îmblânzitor de lei, căruia i-a dăruit doi copii - Angel și Sofia Cristo. Cei doi au divorțat, însă, în 1988.

Regele Juan Carlos a abdicat în 2014

Juan Carlos, care a abdicat în 2014, după 39 de ani, trăiește acum în exil în Abu Dhabi, fiind acuzat de corupție. Totodată, acesta a fost în mijlocul unor scandaluri uriașe, fiind acuzat că ar fi avut mai bine de 1500 de amante, printre care prinţesa Diana, actriţa Sara Montiel şi prinţesa germană Corinna Sayn-Wittgenstein (47 de ani), de care s-a despărţit în 2012.

Regele Juan Carlos a abdicat în 2014 / Getty Images

Relaţia cu Diana ar fi început în Mallorca, în 1987, când prinţesa a fost zărită de mai multe ori în compania Regelui, care era extreme de apropiat de micul Prinţ William.

Citește și: Gestul care arată cât de apropiată este regina Letizia a Spaniei de soacra sa. Fosta jurnalistă a arătat perfect la un eveniment public

Conform autoarei şi jurnalistei Pilar Eyre, care a scris o carte despre regina Sofia, cei doi monarhi nu au mai împărţit patul conjugal de peste 35 de ani.

După 40 de ani în care s-a aflat la cârma statului spaniol, Juan Carlos a fost înlocuit de fiul său, Felipe, în vârstă atunci de 46 de ani. Prinţul, care nu a fost afectat de aventurile tatălui sau acuzaţiile de corupţie aduse surorii, este însurat din 2004 cu Leticia Ortiz Rocasolano, o fostă jurnalistă CNN. Cuplul are două fete, Leonord (născută în 2005) şi Sofia (născută în 2007).

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.