Scarlett Johansson, dezvăluiri despre lupta cu acneea de ani de zile. Trucul simplu care a ajutat-o să scape de coșuri
Scarlett Johansson este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood. Aceasta a avut nenumărate apariții pe covorul roșu la cele mai importante evenimente cinematografice, iar întotdeauna a arătat perfect. Cu toate acestea, sub masca perfecțiunii, Scarlett a ascuns o luptă crâncenă cu acneea, iar recent a vorbit deschis despre problema cu care s-a confruntat.
În vârstă de 37 de ani, actrița a reflectat asupra luptei sale cu afecțiunea pielii, pe vremea când avea doar 20 de ani. Vedeta este cofondatoarea unui brand cu produse de îngrijire, susținând că îngrijirea feței este cea mai importantă, mai ales că, în lume, există femei care se luptă cu afecțiuni ale pielii.
Citește și: Scarlett Johansson, fără machiaj într-o zi obișnuita. Cum arată cea mai bine plătită actriță de la Hollywood
„Încă mă mai uit la fotografiile mele vechi de pe covorul roșu, pe vremea când aveam doar 20 de ani și zic: „Îmi amintesc acel coș”. A fost teribil. Mi-am acoperit acneea chiar înainte de a ajunge pe scaunul de machiaj doar ca să nu mă simt atât de expusă. Chiar afectează modul în care te simți cu tine și tot ce vrei este doar să scapi de ea”, a declarat Scarlett Johansson, care este mamă a doi copii.
Actrița a adăugat că la acea vreme a încercat „orice fel de peeling pentru acnee, mască și gel de refacere a pielii”, înainte să realizeze că toate acele proceduri și produse erau foarte dure pentru pielea ei. Ea a ajuns să scape de acnee cu ajutorul unei rutine de curățare, tonifiere și hidratare.
Citește și: Cum a ajuns Scarlett Johansson să aibă o formă fizică de invidiat. Ce program de slăbit și tonifiere a urmat
Scarlett a fondat brandul pentru îngrijire a pielii împreună cu Kate Foster, acesta fiind lansat a începutul acestui an. Produsele, care sunt vegane și nu sunt testate pe animale, au avut un real succes în lumea cosmeticelor. Într-un interviu pentru revista People, actrița a vorbit despre ce aduce nou pe piața cosmeticelor, declarând că: „Întotdeauna anticipez că va exista un anumit nivel de scepticism pentru că l-am experimentat și în cariera mea. Dar mă simt încrezătoare în produsele noastre. Transparența a ceea ce este și a ceea ce face ea îl deosebește.”