Regina Rania, impecabilă într-o spectaculoasă rochie de seară, la o gală de caritate. A fermecat cu apariția ei
Regina Rania a Iordaniei a fost imaginea eleganței și a rafinamentului într-o rochie albastru deschis, luni, la un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru lupta împotriva cancerului.
Regina a arătat uluitor în ținuta cu guler înalt, mâneci transparente și mărgele delicate. Mama a patru copii, al cărei stil elegant și spectaculos în același timp este celebrat în întreaga lume, a asortat un clutch din satin, personalizat, cercei cu diamante și sandale în aceeași culoare. Și-a purtat părul lung coafat în bucle lejere și a ales un machiaj simplu.
Desfășurată sub patronajul reginei Rania și al soțului ei, regele Abdullah al II-lea, Gala Speranței, organizată de King Hussein Cancer Foundation, își propune să strângă bani pentru finanțarea proiectelor care vor ajuta în lupta împotriva cancerului în Iordania.
Prințesa Ghida Talal, în vârstă de 59 de ani, îmbrăcată într-o rochie roz, i-a fost alături.
Vorbind despre activitatea Centrului, ea a spus: „Ne angajăm să ne continuăm lupta împotriva cancerului, recunoscându-l drept un adversar pe care nu trebuie să-l tolerăm”.