Regina Elisabeta a II-a le întinde o mâna lui Meghan și Harry. Gestul suveranei britanice arată că vrea să fie pace în familie
Regina Elisabeta a II-a a făcut un gest de apropiere față de Meghan Markle și prințul Harry. Suverana britanică i-a invitat pe cei doi la Jubileul de Platină, un eveniment ce marchează 70 de ani de domnie, ce va avea loc în vara lui 2022.
Anul viitor, se împlinesc 70 de ani de când Elisabeta a II-a a urcat pe tronul Marii Britanii, moment ce va fi sărbătorit cu mare fast în decursul a patru zile. Printre evenimente se numără și parada Trooping the Colour, când cei mai de seamă membri ai familiei ies pe balconul Palatului Buckingham pentru a asista la un spectacol aviatic de excepție. Meghan Markle și prințul Harry au fost deja invitați, însă nu se știe dacă își vor lua și locul pe balcon, alături de restul familiei.
"Ducele și ducesa de Sussex au fost invitați și sunt sigur că regina așteaptă cu nerăbdare să-i vadă. Momentul balconului va fi decis mai aproape de data evenimentului, dar există o limită numerică în privința membrilor familiei. Cred că lucrătorii regali, care au contribuit la bunăstarea familiei vor fi pe listă mai sus decât ducii de Sussex", a declarat o sursă din apropierea familiei regale pentru Daily Mail
În 2022, se vor împlini 70 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Elisabeta a II-a, moment care va fi marcat prin Jubileul de Platină. Nu doar că vor fi organizate diferite evenimente, dar cetăţenii Regatului Unit vor avea o minivacanţă între 2 şi 5 iunie.
Foto: Profimedia, Getty Images