Regele Charles, alături de Camilla, mesaj din cel mai nou oraș din Scoția: I-ar umple inima de bucurie dragei mele mame
Regele Charles al Marii Britanii şi regina consoartă Camilla au participat luni la primul eveniment public de la încheierea perioadei de doliu regal după decesul reginei Elisabeta a II-a, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Regele Charles al III-lea a acordat statutul de oraş localităţii Dunfermline, vechea capitală a Scoţiei.
Charles a transmis "cele mai calde felicitări" celui mai nou oraş din Scoţia, precizând că acest lucru "i-ar umple inima de bucurie dragei mele mame".
Localitatea a primit statut de municipalitate în cadrul festivităţilor organizate cu prilejul Jubileului de Platină al reginei Elisabeta.
El a vorbit despre "dragostea profundă" a mamei sale pentru Scoţia, descriind-o drept "unul dintre fundamentele vieţii ei".
Sute de localnici au participat la eveniment pentru a saluta cuplul regal.
"În timp ce sărbătoriţi statutul binemeritat de nou oraş al Scoţiei, nu pot decât să îmi exprim cele mai calde felicitări şi urările mele din inimă pentru anii care vor urma", le-a spus regele Charles participanţilor.
- A fost publicat certificatul de deces al reginei Elisabeta a II-a și dezvăluită astfel cauza morții
- Ce credea regina Elisabeta a II-a despre relația degradată dintre Meghan Markle și tatăl ei