Raluca Ada Popa, românca din SUA care a cucerit industria IT. E antreprenoare de succes și profesoară la cea mai bună facultate
Românca Raluca Ada Popa are un nume cunoscut în industria IT din SUA. A absolvit prestigioasa Universitate MIT, iar acum predă în aceeași țară, la cea mai bună facultate de informatică din lume, cea de la Universitatea Berkley, un curs despre Computer Security. În plus, și-a deschis și două firme ce vizează securitatea datelor.
La universitate, Raluca are înscriși 750 de studenți la cursul ei. Dintre aceștia, câteva zeci participă fizic, iar alții intră online. Profesoara care este mai apropiată de vârstă de ei decât de ceilalți lectori nu le cere prezențe. Raluca Popa are 32 de asistenți care se ocupă de teme, proiecte și examene, în timp ce ea ține cursuri și se ocupă de cercetare, scrie reporterul Libertatea, care a fost față în față cu profesoara chiar în SUA.
Născută la Sibiu, Raluca a fost mereu atrasă de științe. Mama ei a fost informaticiană, a urmărit-o și i-a plăcut ce făcea, așa că a ales să meargă pe același drum. După liceu a mers la California Institute of Technology și apoi la MIT (Massachusetts Institute of Technology), unde a fost premiată, în 2009, cu titlul de cel mai bun student la informatică din lume. Au urmat un masterat și un doctorat tot la MIT, iar teza ei finală a fost distinsă cu un premiu acordat celor mai bune lucrări de doctorat în științe informatice. A studiat apoi în Elveția, un an, iar apoi a primit oferte de muncă de la Stanford, Harvard, Princeton, MTI și Berkley. A ales Berkley, dar s-a apucat și de antreprenoriat, având acum două companii în domeniul cibersecurității.
Prin cele două firme oferă servicii de protejare a datelor: un serviciu de cloud confidențial, în care clienților le sunt protejate informațiile de un mecanism de criptare, dar și un altul care se bazează tot pe securitate, însă nu face calcule pe date confidențiale, ci protejează e-mailurile, documentele și site-urile firmelor.
Raluca Ada Popa, împlinită și pe plan personal
Dacă în domeniul său excelează, iată că și în viața personală, Raluca este fericită. A devenit acum un an și jumătate, iar pe fetița ei a botezat-o Ada, nume pe care ea și soțul ei l-au ales cu dublă însemnătate: pentru că este al doilea ei prenume, dar și pentru că "Ada Lovelace a fost primul programator. Adică primul programator din lume a fost o femeie. Este fiica lui George Byron, care a făcut primul calculator şi care făcea doar calcule matematice, chestii foarte simple. Ada Lovelace e foarte cunoscută. Soţul a propus să o numim Ada, numele merge şi în România, şi în America, nu e nici foarte comun, deci îndeplineşte toate dorinţele".