Priscilla Presley, adevărul despre ultimele luni din viața fiicei sale: „Spunea că nu-și dorește să fie aici”
Lisa Marie Presley a murit la începutul acestui an din cauza unei complicații rezultate în urma unei ocluzii a intestinului subțire. Acum, Priscilla Presley a dezvăluit, cu lacrimi în ochi, gândurile pe care fiica sa le avea cu doar câteva luni înainte să moară.
În cadrul unui interviu pentru TalkTV cu Piers Morgan, vedeta în vârstă de 78 de ani a fost vizibil emoționată atunci când a început să vorbească despre ultimele luni din viața fiicei sale, care s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani.
„A fost de nesuportat. Mi-am pierdut mama, nepotul și fiica”, a declarat Priscilla Presley. „Pierderea lui Ben a fost cel mai greu lucru pentru ea. Era dragostea ei, viața ei. Îl adora și ar fi făcut orice pentru el”, a continuat aceasta.
Benjamin Keough, fiul Lisei și nepotul lui Elvis și Priscilla Presley, s-a sinucis în anul 2020. Priscilla a susținut că, cu doar câteva luni înainte ca fiica sa să moară, Lisa avea „gânduri sinucigașe”. „Stăteam în Memphis în costum, ea spunea că nu-și dorește să fie aici. A continuat să vorbească despre Ben și despre cum asta o făcea să sufere cumplit”.
Priscilla a vorbit și despre ultima amintire pe care o are cu fiica sa. Cele două au participat împreună la o petrecere de după Globurile de Aur. Într-un interviu acordat pentru Hollywood Reporter, fosta actriță a spus: „Tocmai ajunsesem acolo și coboram scările. M-am împiedicat puțin din cauza pantofilor, iar ea a început să râdă tare. A început să râd și eu. A fost distractiv, e o amintire plăcută. Apoi ne-am așezat și ea mi-a spus: „Mamă, mă doar foarte tare stomacul”. Ne-am ridicat imediat și am plecat”.
Două zile mai târziu de la acest moment, Priscilla a primit un telefon de la Danny Keough, fostul soț al fiicei sale, care i-a spus că Lisa este în spital.
"M-am urcat imediat în mașină, dar ea deja murise. Încă nu-mi vine să cred. Nu doresc asta niciunei mame", a mai spus Priscilla.