Prințul William, răscolit sufletește la procesiunile dedicate reginei Elisabeta a II-a. Totul i-a amintit de înmormântarea mamei sale
Inevitabil, moartea reginei Elisabeta a II-a le-a adus multora aminte de procesiunile care au avut loc în Marea Britanie la decesul prințesei Diana, în 1997, cam în aceeași perioadă a anului. Cel mai mult resimt asta prinții William și Harry, iar cel dintâi dintre ei chiar a recunoscut asta în fața oamenilor adunați la Sandringham pentru a-și arăta sprijinul față de familie în aceste momente dificile.
Prinţul William le-a spus celor prezenţi la reşedinţa regală de la Sandringham, pentru a aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, că drumul parcurs în urma sicriului bunicii sale a fost un moment dificil, care i-a stârnit amintiri, făcând aluzie la momentul de acum 25 de ani când a făcut acelaşi lucru în spatele sicriului în care se afla mama sa, relatează Reuters și Agerpres.
William, moştenitorul tronului, a mers în spatele tatălui său, regele Charles a III-lea, alături de fratele său mai mic, prinţul Harry, în timpul procesiunii solemne din Londra, în care trupul regretatei regine a fost transportat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall.
"Drumul de ieri a fost o provocare. Mi-a stârnit câteva amintiri", le-a spus William persoanelor din public care l-au consolat pentru pierderea suferită, în timp ce a văzut omagiile florale lăsate în onoarea reginei.
Citește și: Kate Middleton, gest inedit pentru o fetiță de opt ani, venită să-i aducă un tribut reginei Elisabeta a II-a. Imaginile sunt virale
William şi Harry au fost protagoniștii unor momente care au înduioșat sufletul a milioane de oameni, în 1997, când au mers în urma sicriului mamei lor, prinţesa Diana, decedată la Paris, la vârsta de 36 de ani, într-un accident de maşină. Cei doi prinți aceau 15, respectiv 12 ani.
Foto: Profimedia, Getty Images