Prințesa Martha a Norvegiei, dezvăluiri despre nunta controversată cu un șaman american: „Suntem foarte entuziasmați!” Ce spune Durek
Prinţesa norvegiană Martha Louise, fiica cea mare a regelui Harald al V-lea, se va căsători sâmbătă cu controversatul ei partener de viaţă, Durek Verrett, în ciuda unor dispute legate de trecutul mirelui şi de drepturile mass-media legate de această ceremonie, informează DPA.
La sfârșitul săptămânii viitoare, în cadrul unor evenimente ce se vor desfășura pe parcursul a trei zile și care vor culmina cu ceremonia de nuntă, Prințesa Martha Louise a Norvegiei se va căsători cu Durek Verrett, un carismatic șaman, pe care l-a cunoscut în condiții neobișnuite în urmă cu șase ani. Alături de ei vor fi nu doar membri ai familiei regale norvegiene, care și-au anunțat deja participarea, ci și alți peste 300 de invitați.
„Suntem foarte entuziasmați”, a dezvăluit Martha, care este fiica regelui Harald al V-lea și a reginei Sonja, ea fiind a patra în linia succesiunii la tron.
„Este minunat să mă căsătoresc cu Durek și sunt atât de fericită că ziua cea mare se apropie. Împrejurimile sunt superbe – este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le cunosc”, a mai precizat Martha referindu-se la Oslo, acolo unde vor avea loc festivitățile.
„Chiar dacă vor fi câteva probleme, putem totuși să admirăm peisajul uimitor”, a mai spus ea râzând.
Ce spun viitorii miri despre căsătorie
În vârstă de 52 de ani, prințesa Martha a fost căsătorită cu autorul Ari Behn, care este tatăl celor trei fete pe care le au împreună - Maud, de 21 de ani, Leah, de 19 ani și Emma, de 16 ani. Cei doi au divorțat în 2017: „Atunci mi-am spus că nu mă voi mai căsători. Apoi, în 2018, l-am cunoscut pe Durek și m-am răzgândit. Să mă căsătoresc înseamnă să sigilez legătura dintre noi. Este o modalitate prin putem să ridicăm energia și să trecem la un alt nivel al relației noastre”.
De cealaltă parte, pentru Durek, în vârstă de 49 de ani, care este prieten cu celebrități de la Hollywood precum Gwyneth Paltrow și Selma Blair, căsătoria este o chestie spirituală.
„Este modul prin care anunț lumea că aceasta este persoana pe care o iubesc, într-o declarație făcută în fața familiei, prietenilor și a lui Dumnezeu. Sigilarea relației noastre în fața universului este o declarație spirituală puternică, iar să facem asta înconjurați de oamenii care ne iubesc și pe care îi iubim va fi minunat”, le-a mărturisit el jurnaliștilor de la revista Hello!
Martha și Durek, mai puternici în fața valului de critici
Prințesa Martha și Durek s-au confruntat cu numeroase critici după ce au dezvăluit că formează un cuplu. În timp ce unii s-au arătat revoltați de faptul că lucrează ca șaman, alții s-au arătat revoltați de etnia lui și de faptul că va fi primul bărbat negru care va face parte dintr-o familie regală europeană. Totuși, ei susțin că nu lasă comentariile negative să le afecteze relația.
„De când l-am cunoscut pe Durek, criticile s-au dublat. Nu mi-am dat seama că există atât de multe niveluri de rasism până să-l întâlnesc, micro-agresiunile și percepția că, pentru că este de culoare, nu poate fi de încredere. Am pierdut câteva prietenii pe parcurs, dar am câștigat și unele noi”, a spus Martha.
Ținând-o strâns de mână, Durek a mărturisit: „La început, m-a durut. Am avut un moment de criză, o cădere. Se pare că propaganda este acum cea mai puternică armă. Munca mea continuă să fie denaturată, iar dacă ceva este repetat în presă, oamenii ajung să creadă. Eu și Martha am trecut prin multe „furtuni”, iar acum simțim că putem să facem orice împreună, asta ne-a făcut mai puternici”.
Familia regală a Norvegiei va participa la nunta controversată
Familia regală a Norvegiei - inclusiv regele Harald al V-lea, regina Sonja, prinţul moştenitor Haakon şi prinţesa moştenitoare Mette-Marit - urmează să participe la nunta care se va desfăşura în Geiranger, un sat turistic din vestul ţării, a anunţat luni casa regală norvegiană.
Într-un comunicat de presă, familia regală a Norvegiei a transmis că aşteaptă cu nerăbdare această nuntă. Un eveniment precursor urmează să aibă loc joi în Lllesund, un oraş portuar din apropiere, potrivit Agerpres.ro.
Relaţia prinţesei Martha Louise cu Durek Verrett, un şaman autoproclamat din Statele Unite, a fost puternic criticată în Norvegia.
Prinţesa norvegiană este cel mai mare dintre copii regelui Harald al V-lea, însă ea ocupă doar locul al patrulea în ordinea de succesiune la tron, întrucât legile de succesiune din Norvegia au fost modificate abia după naşterea ei.
Nunta în sine a stârnit o furtună de controverse din cauza unor chestiuni cum ar fi prezenţa mamei lui Durek Verrett, desemnarea unui gin oficial şi acordarea drepturilor de exclusivitate către revista britanică tabloidă Hello!, faţă de care familia regală a exprimat o serie de rezerve.
Cine este șamanul care se va căsători cu prințesa Norvegiei
Originar din Statele Unite, Durek Verrett are 47 de ani și a devenit celebru în calitate de şaman al starurilor, oferindu-şi serviciile mai multor celebrităţi, inclusiv actrițelor Gwyneth Paltrow și Nina Dobrev. Mama acestuia are origini norvegiene și indiene, iar tatăl său are origini haitiene. Inițial a pornit ca model și a apărut în show-uri tv pentru o perioadă scurtă, dar celebritatea a cunoscut-o după ce a intrat în șamanism și a început să se învârte în cercuri de vedete. Acesta pretinde că demistifică spiritualitatea și o face de înțeles atât pentru cei avansați spiritual, cât și pentru
Citește și: Prințesa Marie Louise a Norvegiei renunță la toate îndatoririle regale pentru iubire. Acum câteva luni s-a logodit cu un șaman american
Relaţia dintre prinţesa Martha Louise şi Durek Verrett a pornit în 2019 și a fost atent urmărită de mass-media din Norvegia. Prinţesa a fost acuzată că amestecă afacerile şi chestiunile regale cu cele private, atunci când a promovat un turneu de conferinţe sub titulatura "The Princess and the Shaman" ("Prinţesa şi Şamanul").