Prințesa Charlene și prințul Albert de Monaco, 13 ani de căsnicie. Fosta înotătoare, în lacrimi la nuntă
Prințul Albert de Monaco și prințesa Charlene au publicat o fotografie specială pentru a marca cea de-a 13-a aniversare a nunții lor.
Pe contul oficial al Palatului din Monaco a fost postată o imagine cu cei doi soți aflați la balcon. Copiii cuplului, prințul Jacques și prințesa Gabriella, în vârstă de nouă ani, pot fi văzuți și ei stând în fața părinților.
Postarea a strâns mii de aprecieri, admiratorii felicitând cuplul pentru nouă piatră de hotar atinsă.
„Uniunea dintre doi oameni este prețioasă, fă-ți timp să privești înapoi la toate momentele dulci împreună”, „La mulți ani, la aniversarea nunții, prințesei Charlene și prințului Albert”, „Am venit special din Corsica, a fost o zi minunată”, „Felicitări și mulți ani fericiți de acum înainte”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de cei doi.
„Dacă povestea prințesei Grace a fost un film, atunci cea a prințesei Charlene este remake-ul”
Când s-au cunoscut, puțină lume se aștepta ca între ei să înflorească o relație. Charlene era sportivă olimpică, cu 20 de ani mai mică decât el.
Cu toate acestea, între cei doi s-a înfiripat o poveste de iubire, iar prima lor apariție publică a fost la Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino.
Pentru a intra în familia regală, Charlene a trebuit să învețe franceza și monegasca și să treacă la catolicism. Cuplul s-a logodit apoi în iunie 2010.
Asemănările dintre povestea lor de dragoste și cea a tatălui lui Albert, prințul Rainier al III-lea, și mama sa actriță la Hollywood, Grace Kelly, nu au trecut neobservate.
Jurnalistul francez Philippe Delorme a ajuns până la a spune, într-o declarație pentru Daily Mail, în 2011: „Dacă povestea prințesei Grace a fost un film, atunci cea a prințesei Charlene este remake-ul”.
Imaginile cu Charlene vărsând lacrimi la nuntă au dus la tot felul de speculații, inclusiv că înainte ar fi vrut să fugă din Monaco
La nuntă, Charlene a purtat o rochie Armani, făcută la comandă. Au fost necesare 2.500 de ore pentru a o crea.
Cu toate acestea, în timp ce și-au rostit jurămintele, Albert s-a uitat oriunde altundeva numai la frumoasa lui mireasa nu. Imaginile cu prințesa vărsând lacrimi în fața unui public de milioane de oameni la nivel mondial a dus la tot felul de speculații despre sănătatea ei psihică, dar și despre relația lor.
Zvonuri numeroase au circulat cu câteva zile înainte de nuntă, potrivit cărora Charlene a încercat să fugă din țară de trei ori cu un bilet spre Johannesburg. O revistă pariziană a susținut că Charlene a fost oprită pe aeroportul din Nisa, ținând în mână un bilet dus către Africa de Sud, chiar cu o săptămână înainte de ziua nunții ei, după ce ar fi aflat informații „dureroase” despre viața personală a viitorului ei soț.
Un detectiv din Monaco a declarat la acea vreme pentru MailOnline: „Lui Charlene i-a fost confiscat pașaportul, astfel încât anturajul prințului să o convingă să rămână”.
Prințul Albert și prințesa Charlene luptă să pună capăt zvonurilor care vorbesc despre divorț
Ulterior, ea a negat că lacrimile de la nuntă au fost unele de tristețe, insistând că era pur și simplu emoționată și fericită la ceremonie.
Într-un interviu rar, în 2013, fosta înotătoare sud-africană a descris speculațiile drept „minciuni categorice”.
„Totul a fost atât de copleșitor și au existat toate emoțiile amestecate din cauza zvonurilor și, evident, s-a dezvoltat tensiunea și am izbucnit în lacrimi , a declarat Charlene.