Primele imagini cu Linda Evangelista, la 6 ani după ce a fost desfigurată în urma unei intervenții estetice: Nu mai vreau să mă ascund
Linda Evangelista, supermodelul anilor '90, a trecut printr-o adevărată dramă, după ce în urmă cu mai bine de cinci ani a fost „desfigurată brutal și permanent” în urma unei intervenții estetice despre ale cărei efecte adverse susține că nu a fost anunțată. În septembrie, a intentat proces respectivei companii și cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari. Acum, într-un interviu cu revista People, fostul model a declarat că s-a săturat să se mai ascundă și a oferit noi detalii despre incidentul terifiant. În plus, miercuri, Linda a ieșit și în public. A fost fotografiată părăsind un magazin alimentar din New York.
În discuția cu reporterii People, Linda a făcut noi dezvăluiri tulburătoare. A fost și prima oară când a pozat pentru o ședință foto, de la procedura care i-a lăsat urme permanente pe ten și nu numai.
Vedeta în vârstă de 56 de ani a detaliat cum „a încetat să mănânce” și a crezut că își pierde mințile când au început să-i apară umflături în zona bărbiei, a coapselor și a bustului. Acum „se teme să se întâlnească cu cineva cunoscut”, după decenii în care a făcut senzație pe podiumul de modă.
„Mi-a plăcut pe podium. Acum îmi este frică să dau de cineva cunoscut pe stradă. Dar nu mai pot trăi nici așa, ascunsă și rușinată. Pur și simplu, nu mai pot trăi în această durere. Sunt dispusă să vorbesc în sfârșit.”
„Am încercat să mă vindec singură, m-am gândit că am făcut eu ceva greșit. Am ajuns în punctul în care nu mai mâncam nimic, Am crezut că îmi pierd mințile.”
În perioada august 2015 - februarie 2016, Linda a trecut prin șapte proceduri pentru a-și topi grăsimea de pe față și corp. A dezvoltat însă hiperplazie adipoasă paradoxală - un efect advers rar, întâlnit în 0,0051% din cele 1,5 milioane de proceduri CoolSculpting efectuate în întreaga lume. Astfel, zona tratată devine și mai mare, în loc să se micșoreze în săptămânile după intervenție.
În 2016, când si-a vizitat medicul și l-a întrebat „ce a făcut greșit”, a aflat că afecțiunea de care suferă nu poate fi remediată prin dietă sau exerciții fizice.
„Nu mă privesc în oglindă”, a mărturisit Linda. „Persoana pe care o văd nu mai seamănă cu mine”.
Ea a continuat spunând că a decis să-și împărtășească povestea și să facă publică situația prin care trece pentru a-și recupera sentimentul de sine.
„De ce simțim nevoia să facem aceste lucruri corpurilor noastre? Întotdeauna am știut că voi îmbătrâni. Dar pur și simplu nu credeam că voi arăta așa”. „Nu mă recunosc fizic, dar nu mă mai recunosc nici ca persoană. Sper să pot scăpa de rușine și să ajut alți oameni care se află în aceeași situație ca mine.” a concluzionat ea. „Acesta este țelul meu. Nu am de gând să mă mai ascund”.
Linda a pierdut contracte numeroase și a suferit de depresie. În septembrie, Evangelista anunța că se retrage din viața publică din cauza acestui incident.
Naomi Campbell, mărturisiri despre fiica ei: Sunt norocoasă că o am și știu acest lucru!