O femeie, mama a doi copii, a murit la doar 30 de ani. Ce a făcut cu puțin timp înainte de a se stinge din viață
O femeie în vârstă de 30 de ani, care își creștea singură cei doi copii, s-a stins din viață sâmbătă, 12 octombrie, la două săptămâni de când a reușit să adune o sumă impresionantă pe care să le-o lase moștenire celor doi prichindei.
Erika Diarte-Carr, care își creștea singură cei doi copii - un băiat pe nume Jeremiah, în vârstă de șapte ani și o fată pe nume Aaliyah, de cinci ani, a fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal. Din dorința de a lăsa totul în ordine, ea a ales să organizeze o strângere de fonduri pentru a aduna bani pentru înmormântare și pentru cei doi copii ai ei.
Sâmbătă, pe 12 octombrie, Erika s-a stins din viață, după cum a anunțat verișoara ei, Angelique Rivera, într-o postare pe Facebook.
„Cu inima împietrită de durere anunțăm că verișoara noastră Erika s-a stins din viață. A murit având-o alături pe mama ei, Sylvia, pe fratele ei JJ, dar și pe unchii Chava și Loui”, a precizat aceasta.
„A dus o luptă îndelungată și grea. A fost puternică și a îndurat cât a putut de mult de dragul copiilor. Sunt convinsă că vă este recunoscătoare pentru sprijinul, dragostea și rugăciunile de care ați dat dovadă”, a mai transmis verișoara ei, potrivit People.
Diarte-Carr a creat o pagină pe site-ul GoFundMe pe 18 septembrie, din dorința de a strânge bani care să acopere costurile înmormântării și să le lase ceva copiilor. Inițial a avut ca target suma de 5.000 de dolari, însă pagina a câștigat atenție și a primit donații din partea a peste 38.000 de persoane, ea adunând 1,2 milioane de dolari.
Cum a aflat Diarte-Carr că are cancer
În luna mai a anului 2022, tânăra a dezvăluit că a ajuns la urgențe pentru ceea ce credea a fi o rană la umăr. A fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, mai exact un carcinom microcircular, care este o formă de cancer pulmonar care se răspândește rapid.
Ulterior, ea a fost diagnosticată cu sindromul Cushing, care în timp a determinat apariția altor probleme de sănătate, după care, în septembrie, medicii i-au mai dat trei luni de trăit. Acela a fost motivul când a decis că trebuie să-și planifice propria înmormântare.