O fată de 18 ani a avut parte de șocul vieții sale când s-a uitat în albumul foto al iubitului ei. Povestea a devenit virală pe TikTok
Leah Menzies, o fată de 18 ani din Australia, care și-a pierdut mama la doar șapte ani, a avut parte de o surpriză care i s-a părut desprinsă dintr-un film. Îndrăgostită, dar supărată pentru că mama ei și iubitul ei nu se vor cunoaște niciodată, tânăra a trecut printr-un adevărat șoc când s-a uitat în albumul foto al băiatului.
Aflată în vizită la familia prietenului ei, Leah a avut parte de o surpriză care i-a adus în ochi lacrimi de fericire. Când mama acestuia i-a spus că vrea să-i arate ce mutrițe făcea fiul ei în copilărie, fata a fost încântată, dar când a deschis albumul cu poze, a trăit un adevărat șoc: educatoarea iubitului fusese chiar mama ei.
@speccylee Found out through this photo in his photo album. A moment straight out of a movie 🥲
♬ iris - 🫶
Leah a povestit această întâmplare desprinsă parcă dintr-un film într-un video pe TikTok, ce a devenit viral și a ajuns chiar și în presa internațională. Tânăra a recunoscut că nici nu știa că mama ei a predat la grădiniță, ci doar că a fost învățătoare. Până acum, aproape 40 de milioane de oameni au vizionat clipul, iar comentariile în care internauții și-au exprimat uimirea s-au adunat cu miile.