Năzdrăvanul prinț Louis a împlinit 6 ani. Tradiționala poză aniversară a fost făcută de mama lui și-l arată cu zâmbetul până la urechi
Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, Kate Middleton, au mulţumit publicului pentru mesajele trimise în 23 aprilie, cu ocazia celei de-a şasea aniversări a fiului lor, Louis.
Cuplul a publicat, de asemenea, o fotografie cu Louis pe reţelele de socializare pentru a marca ocazia, un close-up al tânărului prinţ zâmbind.
"La mulţi ani cu ocazia împlinirii a 6 ani! Vă mulţumim pentru toate urările frumoase de astăzi", au transmis prințul și prințesa de Wales.
Fotografia a fost făcută de Kate în Windsor, unde locuieşte familia. Louis este cel mai mic dintre cei trei copii ai cuplului princiar, avându-i ca fraţi pe George, în vârstă de 10 ani, şi pe Charlotte, care urmează să împlinească 9 ani luna viitoare.
Palatul Kensington dă publicităţii de câţiva ani fotografii realizate de Kate, o fotografă amatoare pasionată, pentru a marca zilele de naştere şi alte evenimente de familie.
Cu toate acestea, o fotografie făcută publică anul acesta, cu ocazia Zilei Mamei, a fost retrasă de mai multe organizaţii de presă, deoarece fusese editată, lucru pentru care Kate şi-a cerut scuze ulterior, notează Reuters și Agerpres.
Acest incident a avut loc cu puţin timp înainte ca prinţesa să dezvăluie că face chimioterapie preventivă, după ce testele efectuate în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale majore la care a fost supusă în ianuarie au dezvăluit prezenţa unui cancer.
Moştenitorul tronului, William, a participat recent la primul său angajament public după anunţul făcut de soţia sa. Kate va reveni în lumina reflectoarelor doar atunci când echipa sa medicală va declara că aceasta se simte suficient de bine.