Kate Middleton, ezitantă în a deveni prințesă de Wales. De ce a stat pe gânduri la o asemenea onoare: "A știut că va fi comparată"
Kate Middleton a stat pe gânduri dacă să accepte sau nu titlul de prințesă de Wales. Într-o nouă carte despre viitoarea regină a Marii Britanii, scriitorul Robert Jobson spune că soția prințului William a fost ezitantă, în primă instanță, în a primi onorantul titlu.
În "Catherine, The Princess of Wales: A Biography of the Future Queen", autorul scrie că Middleton a fost emoționată și temătoare să devină prințesă de Wales pentru că însemna automat asocierea cu regretata ei soacră, prințesa Diana, și cu amintirea lăsată de aceasta în sufletele britanicilor.
"A știut că inevitabil va fi comparată cu Diana, cea a cărei moarte a provocat un tsunami de furie și durere. Și a avut dreptate", a scris Jobson într-un extras obținut de Daily Mail. Acesta a mai spus că similaritățile și diferențele dintre cele două femei au fost discutate pe larg în presă și chiar în interiorul familiei regale, ceea ce a pus și mai multă presiune pe umerii lui Kate.
"Lui Kate i s-au părut stresante toate aceste discuții. Se ajunsese la un punct în care aproape că și-a dorit să urmeze direcția Camillei (care a optat să fie ducesă) și să refuze să devină prințesă de Wales", se mai arată în noul volum despre viața soției lui William.
Diana și-a păstrat titlul de prințesă de Wales și după divorțul de Charles
Diana a devenit prințesă de Wales când s-a căsătorit cu Charles, în 1981. Chiar și după divorțul din 1996, Lady Di a ales să poarte titlul în continuare. Camilla a decis să nu-l ia atunci când s-a măritat cu actualul rege, în 2005.
În 2010, după logodna cu prințul William, Kate Middleton a fost întrebată dacă se simte intimidată să calce pe urmele unei figuri emblematice ca prințesa Diana. "Bineînțeles. Mi-aș fi dorit să o cunosc. În mod evident este o femeie care te inspiră și pe care o admiri. Așa că da, sunt (intimidată)", zicea tânăra de atunci. William a intervenit și a ținut să spună că nu există nicio presiune ca ea să fie "următoarea Diana". "Nimeni nu încearcă să umple rolul mamei mele. Este vorba despre a-ți crea propriu viitor și destin, iar Kate va face o treabă foarte bună în acest sens".
Când Charles a urcat pe tronul britanic, în septembrie 2022, Kate a acceptat noul rol "cu grație, din respect pentru soțul ei și pentru rege". "A trecut destul timp pentru ca titlul să fie mai plăcut, iar Catherine era pe scena mondială de suficient de mult timp pentru a fi apreciată pentru propriile calități", mai arată Jobson în cartea sa.