Își petrece toată ziua în apă și noroi, printre aligatori și rechini, dar e și model de succes. Ea e cea mai tare cercetătoare
E frumoasă de pică, dar și foarte inteligentă. Rosie Moore, o tânără de 26 de ani, își petrece cele mai multe zile într-un mod cel puțin inedit, în adâncurile apelor sau în noroi, printre pitoni, rechini și aligatori.
Zi de zi, Rosie, care lucrează în Florida, în echipa de gestionare a resurselor de apă, stă față în față cu cele mai periculoase creaturi, pe care cei mai mulți oameni le evită, și îi și place la nebunie să facă asta, după cum a mărturisit chiar ea într-un eseu pentru Business Insider.
Om de știință în timpul programului, model în timpul liber - așa s-ar putea rezuma viața deloc monotonă a americancei de 26 de ani, care are și o mulțime de contracte de imagine grație felului în care arată și a preocupărilor sale. "Oamenii glumesc deseori și spun că sunt la fel ca Hannah Montana pentru că ba sunt pe teren, făcând lucruri nebunești, în noroi până la brâu, ba la un eveniment luxos, în rochie, cu tocuri, machiată și coafată", a recunoscut blonda care spune și că oamenii o respectă mai mult după ce află care este jobul ei de zi cu zi.
Rosie Moore se învârte într-o lume care îmbină biologia și tehnologia, în care cei mai mulți colegi ai ei sunt bărbați. Ca model, tânăra și-a găsit o nișă care nu este încă îndeajuns explorată. Pentru că este stăpână în adâncurile oricărei ape și este specialistă în scufundări, multe dintre contractele ei de imagine o surprind chiar în astfel de ipostaze.
Foto: Instagram