I-a adus zâmbetul pe buze. Prințul William, amuzat de portretul unic pe care i l-a dăruit un puști de 10 ani
Prințul William s-a alăturat festivităților de Crăciun la baza regimentului Mercian, unde s-a întâlnit săptămâna aceasta cu soldații de acolo și cu familiile lor.
La sosirea la Bulford, Wiltshire, prințul de Wales, în vârstă de 42 de ani, a fost primit cu căldură de soldații Batalionului 1 și de familiile acestora.
Fiul regelui Charles a primit mai multe cadouri. Însă un portret regal unic, creionat de un puști de 10 ani, l-a amuzat fantastic. Cel mic a ținut cont de toate detaliile în desenul său, inclusiv de barba viitorului monarh. William a găsit foarte simpatic darul de la Carson Heighway. Chiar a păstrat portretul și l-a pus în buzunar pentru a-l împărtăși cu familia sa.
Prințul a primit în dar și o pălărie festivă de Moș Crăciun, pentru cei trei copii ai săi - prințul George, 11 ani, prințesa Charlotte, 9 ani și prințul Louis, 6 ani.
Prințul de Wales a fost numit colonel șef al Batalionului de către tatăl său, regele Charles al III-lea, în august 2023.
Anterior acestei vizite, William a mers la același adăpost pe care l-a vizitat împreună cu Diana când era mic, în 1993. Prinţul a servit cu mâncare oamenii aflați în acest centru.