Fiica lui Vladimir Putin a divorțat în secret, cu puțin timp înainte de izbucnirea războiului. Ce se știe despre fostul ei partener
A trecut aproape o lună de zile de când Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, iar de atunci ies la iveală detalii neștiute despre viața acestuia, dar și despre fiicele sale.
În timp ce Alina Kabaeva, presupusa iubită a președintelui rus, se confruntă cu o serie de critici din partea elvețienilor, care cer expulzarea ei din țară, fiica lui Vladimir Putin, dr. Maria Vorontsova trece prin momente delicate, întrucât a divorțat de curând de soțul ei, omul de afaceri olandez Jorrit Faassen.
În vârstă de 36 de ani, dr. Maria Vorontsova, care este un expert în boli rare ale copiilor, a divorțat de curând de soțul ei, omul de afaceri Jorrit Faassen. Conform jurnalistului Roman Dobrokhotov, separarea celor doi a avut loc înainte de începerea războiuului, însă acesta nu a oferit alte detalii.
Maria Vorontsova și Jorrit Faassen au și copii împreună, ei făcându-l pe Vladimir Putin și bunic, însă acesta nu a vorbit niciodată despre aceștia ori să ofere detalii despre viețile lor private.
Despre soțul Mariei se știe, însă, că a lucrat mult timp la Gazprombank-Invest și la Stroytransgaz, iar despre tatăl acestuia se crede că a fost colonel în forțele armate olandeze.
”Sunt căsătorit cu o rusoaică și am copii, voi lăsa asta.”, declara el la un moment dat, fără a oferi, însă, alte detalii despre viața lui.
Fiica lui Putin folosește numele de familie Vorontsova, care este numele de familie al bunicii ei și Faassen.
Ce se știe despre Maria, fiica legitimă a lui Vladimir Putin
Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin, are 36 de ani și a fost botezată după mama președintelui. Aceasta a venit pe lume în timp ce tatăl ei era plecat într-o călătorie de afaceri. Mama ei, Ludmila, a mărturisit că a chemat un taxi să o ducă la spital în momentul în care a simțit că intră în travaliu. Mai mult, Vladimir Putin a ordonat ca pe fată să o cheme Maria, deși soția lui ar fi vrut să o numească Natasha.
Maria a studiat Biologia la Universitatea din St. Petersburg, a făcut Medicina la Moscova și a devenit endocrinolog pediatric și unul dintre experții țării în nanism. Este, de asemenea un reputat genetician, scrie Mirror, ediția iralndeză.
Vladimir Putin mai are o fiică
Katerina (Yekaterina) Vladimirovna Putina este mai mică cu un an decât sora sa, Maria. Aceasta a decis să ia numele de familie al bunicii sale materne, devenind Yekaterina Tikhonovna Shkrebneva. A studiat în Germania și Moscova, iar acum este directoarea unui institut de cercetare din cadrul Universității din Moscova.
Înainte de a face carieră într-un domeniu științific, Katerina a fost dansatoare și vicepreședinta Confederației Mondiale de Rock and Roll.
Katerina a fost căsătorită între 2013 și 2018 cu miliardarul rus Kiril Șamalov. Actele de divorț arată că cei doi au împărțit o avere de 2 miliarde de dolari.