Elon Musk, dezvăluiri despre relația cu Amber Heard. La ce truc apela fosta soție a lui Johnny Depp pentru a-l seduce
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, fondatorul companiilor Tesla și X, ex Twitter, a oferit detalii neștiute despre relația pe care a avut-o cu Amber Heard, fosta soție a lui Johnny Depp.
În cadrul biografiei pe care a lansat-o de curând, omul de afaceri a dezvăluit că Amber Heard obișnuia să se costumeze în Mercy, personajul din ”Overwatch”.
„Chiar s-a îmbrăcat ca Mercy. A fost grozav!”, a scris Musk pe X, rețeaua socială cunoscută până de curând sub numele de Twitter.
Într-un alt tweet, mogulul miliardar din domeniul tehnologiei a făcut publică o fotografie cu vedeta din „Aquaman” care pozează în costum complet. Actrița s-a transformat în personaj îmbrăcând un body alb cu o cască evidențiată de o aureolă aurie și aripi mecanice.
Elon Musk, în vârstă de 52 de ani și Heard, de 37 de ani, au avut o relație timp de un an de zile, în 2017, când s-au împăcat și despărțit de mai multe ori.
Walter Isaacson, autorul biografiei lui Musk, a povestit cum Amber a petrecut două luni pentru a-și desena costum perfect.
„A petrecut aproape două luni pentru a-și desena și comanda costumul pe care îl purta într-un joc de roluri de dragul lui”, scria Isaacson, potrivit Daily Mail.
Isaacson vorbește și despre momentele tensionate dintre Heard și Musk, amintind de o ceartă pe care aceștia au avut-o în decembrie 2017, în timp ce se aflau în vacanță cu familia în America de Sud.
„A fost brutală”, a declarat Musk despre relația cu Amber. La rândul ei, actrița i-a spus lui Isaacson că încă îl iubește „foarte mult” pe fostul ei partener.
”Elon iubește focul, însă uneori se arde”, declara actrița din ”Justice League”.
Elon Musk a vorbit despre averea pe care o are
Elon Musk a dezvăluit recent că nu vrea să-și lase companiile pe mâinile copiilor săi. Miliardarul american a spus că a găsit deja oameni care să-l înlocuiască și care ar putea prelua conducerea companiilor pe care le-a fondat, în caz că nu se va mai putea ocupa de ele.
„Cu siguranță nu sunt de acord să predau automat o parte din companii copiilor mei. Poate nu au niciun interes, înclinație sau abilitate să gestioneze compania. Cred că este o greşeală”, a spus el într-un interviu pentru The Wall Street Journal, citat de Business Insider.
Elon Musk are nouă copii despre care se știe în mod oficial. Cel mai mare are 19 ani. Deseori, CEO-ul SpaceX este văzut cu fiul lui de trei ani, X AE A-XII, pe care-l are cu cântăreața Grimes. Mama băiețelului a și spus că Musk îl vede pe micuț ca pe un "protejat". Miliardarul nu este apropiat de toți moștenitorii săi.
Musk a spus că este mult mai îngrijorat de cine va prelua acțiunile pe care le deține în companiile sale – o problemă cu care „se luptă”.
Elon deține cinci companii. Acesta a spus că le-a transmis celor din consiliile de administrație ale firmelor care sunt persoanele pe care le-ar dori să-i succeadă în rolurile executive, în caz că lui i s-ar întâmpla ceva. Recent, a predat funcția de CEO al Twitter Lindei Yaccarino.
În februarie 2023, averea lui Elon Musk se ridica la 187,1 miliarde de dolari, însă în noiembrie 2021, avea 340 de miliarde.