Ea e femeia care a impresionat lumea. A slăbit 50 de kilograme, iar acum participă la concursuri de culturism: ”Orice e posibil!”
Orice este posibil atunci când îți dorești cu adevărat. Nu, nu este doar o replică motivațională, iar Jodie Marquardt, o femeie în vârstă de 46 de ani, dovedește acest lucru prin puterea exemplului.
Femeia în vârstă de 46 de ani, care trăiește în Australia și are doi copii, s-a luptat ani de zile cu kilogramele în plus și era la un pas să se confrunte cu diabet de tip 2.
La un moment dat, însă, ea a decis să-și schimbe stilul de viață. A început să facă plimbări scurte, dar zilnice, iar apoi și-a propus să iasă din zona de confort. Astfel, nu doar că a topit kilogramele în plus, dar a ajuns să-și tonifieze corpul atât de mult, încât s-a înscris la primul concurs de culturism.
Dacă în urmă cu câțiva ani cântărea peste 105 kilograme, acum, femeia, care a lucrat ca și consilier financiar, cântărește doar 54,4 kilograme și arată ca o tânără de 30 de ani.
Ea recunoaște, însă, că pe lângă antrenamente, a apelat și la operații de micșorare a sânilor, precum și la o procedură de îndepărtare a pielii din noiembrie 2019.
”Nu m-am gândit niciodată că voi intra într-o competiție de culturism. Dar după ce mi-am atins greutatea țintă de 70 kilograme în nouă luni mâncând alimente sănătoase, făcând plimbări în fiecare zi și antrenamente la sală, am decis să mă merg și mai departe.
Oamenii spun că transformarea m-a întinerit, dar, mai important, mă simt și eu cu zece ani mai tânără. Am mult mai multă energie și sunt dornică să ies din zona mea de confort”, a declarat Jodie, potrivit Daily Mail, ea mărturisind că obișnuia să mănânce salate atunci când ieșea cu prietenii în oraș, însă acasă consuma numai alimente de tip fast food.
”Obișnuiam să păcălesc oamenii mâncând o salată în public, dar apoi, acasă, îmi corpul cu mâncare nesănătoasă în privat. Am încercat multe diete înainte, dar de data aceasta am vorbit serios pentru că sănătatea mea era în pericol. Am decis să urmez o abordare diferită, schimbând un obicei la un moment dat, apoi trecând la următoarea zonă, în loc să schimb totul deodată și să renunț când devenea prea greu. Am început să merg pe jos în fiecare zi, inițial doar doi kilometri. Știam că drumul către o sănătate mai bună va fi dificil, dar eram hotărâtă să-l parcurg.”, a mai adăugat femeia.
Aceasta nu a reușit să câștige niciun premiu în cadrul competiției de culturism la care a participat în 2019, dar ea este fericită că și-a schimbat stilul de viață complet.
”Sper că povestea mea evidențiază faptul că orice este posibil. Sunt o femeie de patruzeci de ani cu o carieră, o familie și o casă de condus. Nu este imposibil, este nevoie doar de consecvență. De la 42 la 46 de ani, mi-am transformat viața în bine și alte femei o pot face.”, a mai povestit ea.
Credit foto: Profimedia Images