De ce s-a ales regina Camilla cu porecla Lorraine din partea familiei ei. Regele Charles nu a fost fanul acestui nume
Înainte de a deveni regină, Camilla, soția regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, s-a ales cu o poreclă "jucăușă" din partea familiei ei.
Lorraine este numele cu care o strigau cei apropiați pe Camilla, o referire la franțuzescul "la reine"-regina. În timp ce termenul i se părea amuzant Camillei, pe atunci ducesă de Cornwall, nu la fel a simțit regele Charles, pe atunci prinț de Wales, scrie Daily Mail.
"Ea a văzut întotdeauna partea amuzantă în asta, chiar dacă Charles nu", a spus un prieten.
Aproape două decenii s-au făcut speculații pe seama titlului pe care Camilla avea să-l primească în momentul când soțul ei ajungea pe tron. Informațiile inițiale spuneau că aceasta va folosi denumirea Alteța Sa Regală prințesa consoartă. Cu toate acestea, într-o mișcare strategică, în februarie 2022, regina Elisabeta a II-a a anunțat public, la Jubileul de Platină, noul titlul al Camillei: regină consoartă.
Annabel Elliot, sora mai mică a Camillei, a dat câteva detalii despre cum s-a adaptat aceasta la noua ei viață. "Își ia rolul foarte în serios, dar noi nu am crescut în centrul atenției și cred că asta este o mare parte din ceea ce o face ce este. Pentru restul familiei, totul pare ireal. Dar ea are, slavă Domnului, timpul ei. Este o mamă și o bunică minunată. E foarte implicată. Toți copiii noștri au crescut împreună. E ca și cum am fi o singură familie, așa că atunci când e cu noi, e ea cea normală. Pentru noi nu e regina".
Citește și: Camilla. De la rolul de amantă regală, la cel de regină a Marii Britanii. Încoronarea, după zeci de ani de iubire necondiţionată