De ce nu a mers Kate Middleton în Scoția, alături de soțul ei, pentru a fi lângă regina Elisabeta a II-a. Cele două se admirau reciproc

Regina Elisabeta a II-a a murit în 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Aceasta s-a stins la Balmoral, înconjurată de membri importanți ai familiei. Una dintre marile absente din Scoția a fost Kate Middleton În timp ce soțul ei, prințul William, s-a grăbit să fie alături de bunica sa, ducesa de Cambridge a rămas în Anglia.

Imediat după ce medicii reginei au anunțat că starea de sănătate a acesteia este îngrijorătoare, membrii familiei s-au grăbit să ajungă lângă suverana britanică. Primii au ajuns Charles, devenit acum rege, soția acestuia, Camilla, și sora lui, prințesa Anne. Imediat au plecat din Londra prințul William, prinții Andrew și Edward, precum și Sophie, soția lui Edward.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani. Suverana britanică s-a stins în Scoția. Ce urmează până la înmormântare

Kate Middleton nu s-a deplasat alături de soțul ei în Scoția, preferând să-și ia cu toată seriozitatea rolul de mamă. Moartea reginei a coincis cu prima zi la noua școală pentru cei trei copii ai ducilor de Cambridge, așa că mama lor le-a oferit acestora toată atenția, încurajarea și explicațiile după ce au aflat că străbunica lor s-a stins. Mai mult, George, Charlotte și Louis au trecut pentru prima dată porțile noii lor școli, după ce familia s-a mutat din Londra la Windsor, așa că este normal ca micii prinți să aibă nevoie de extra atenție.

Prințul George, prințul Louis și prințesa Charlotte au fost însoțiți de părinții lor în ziua de acomodare la noua lor școală. / Foto: Profimedia

Citește și: Prințul Charles devine regele Marii Britanii, iar soția sa, Camilla, regina consoartă. Prima declarație a suveranului

Regina Elisabeta a II-a avea mare încredere în Kate Middleton

Kate Middleton și regina Elisabeta a II-a au avut o relație foarte bună. Nu de puține ori, cele două au fost văzute râzând sau stând umăr lângă umăr la diverse evenimente. În urmă cu câteva săptămâni, Kate, William și copiii lor au vizitat-o pe suverană în Balmoral și au petrecut momente plăcute împreună.

Regina Elisabeta a II-a și Kate Middleton au avut o relație foarte bună. / Foto: Getty Images

În urmă cu câteva luni, US Magazine a dezvăluit că regina Elisabeta a II-a se arăta încrezătoare în faptul că ducesa de Cambridge este persoana potrivită pentru a prelua responsabilitățile ei într-o zi.

"De-a lungul timpului, Kate i-a dovedit reginei Elisabeta că poate avea încredere în ea și au dezvoltat o relație foarte frumoasă. Elisabeta este încrezătoare în faptul că soția lui William va fi o regină grozavă. Este neînfricată, știe protocoalele familiei regale", a dezvăluit o sursă apropiată reginei pentru US Weekly.

Citește și:Ultimele fotografii cu regina Elisabeta a II-a în viață.Detaliul care a stârnit îngrijorare, dar pe care toți l-au pus pe seama vârstei

"Mulţi sunt de părere că ducesa de Cambridge este favorite reginei datorită faptului că a sprijinit familia regală încontinuu, că este un sprijin pentru Prinţul William şi n-a făcut niciodată vreun pas greşit", explica în urmă cu ceva timp un expert regal, care a adăugat și că: "Îi plac valorile ei provenite din creşterea într-o familie de clasă mijlocie. Îi place că este apropiată de familia ei. În plus, Kate n-a încercat niciodată să câştige atenţie specială pentru propria persoană. Nu este excentrică şi nu iese în evidenţă".

Foto: Getty Images, Profimedia

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.