Dana Rogoz, în costum de baie, la 39 de ani, pe o plajă din Grecia. Imaginile i-au cucerit pe fani: „Ești exemplul că se poate!”
La 39 de ani, pe care i-a împlinit chiar la sfârșitul lunii trecute, Dana Rogoz arată perfect, iar dovadă sunt imaginile pe care le-a postat pe rețelele sociale recent. „Spune-ne secretul”, i-au cerut fanii când au văzut imaginile inedite.
Aflată în Grecia, unde participă la un festival alături de soțul ei, Dana Rogoz a profitat de câteva ore libere și a îmbrăcat costumul de baie, pentru a se relaxa la plajă.
„La asta chiar nu mă așteptam: să fac baie în luna octombrie, într-o insulă din Grecia. De fapt, eu și Radu simțim că am primit bonus o mini-vacanță, care nu era deloc în planul nostru acum o lună de zile, înainte de a primi invitația oficială la acest festival de film”, a scris ea în dreptul fotografiilor în care apare la plajă, îmbrăcată într-un costum de baie format din două piese, ce-i pune în valoare silueta perfectă.
„Seara sunt proiecțiile din cadrul festivalului, așa că în afara câtorva întâlniri, în restul zilei putem să explorăm această insulă micuță, numită Spetses”, a mai dezvăluit ea.
„Mie mi-ar fi rușine să arăt așa după doi copii. Spune-ne care este secretul. Ești exemplul că se poate”, i-a scris un utilizator de internet.
„Arăți atât de bine!”, „Ești frumoasă!”, au mai spus alți internauți.
Dana Rogoz și Radu Dragomir sunt împreună de 20 de ani
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, sunt împreună de două decenii. Actrița nu împlinise încă 19 ani când s-a îndrăgostit de bărbatul care este cu tocmai 19 ani mai mare decât ea. Mulți nu le-au dat șanse să reziste în timp, dar iată că fericirea i-a urmat și s-au dovedit a fi potriviți unul pentru celălalt.
Dana Rogoz și regizorul care îi este soț din 2012 au împreună doi copii frumoși și o relație de dat exemplu. Recent, actrița care împlinește 39 de ani în septembrie, a vorbit de momente de la începuturile poveștii ei de iubire.
Dana și Radu s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului "La Bloc", pe care el l-a regizat și în care ea a jucat rolul spumoasei Mimi Curcă. A simțit de la început fiorii iubirii pentru cel care i-a devenit soț acum 12 ani și a știut că este potrivit pentru ea. "Am simțit și am crezut. Aveam, probabil, și o maturitate pe care cred că alți tineri nu o aveau, pentru că am crescut în mediul ăsta. N-aveam niciun dubiu. Probabil că a ajutat în sensul că el avea deja o anumită perspectivă, era cu un pas înainte în viață. Am trecut de vârsta pe care el o avea când noi am început relația și pot să înțeleg ce așteptări ai de la o relație pe termen lung altfel decât înțelegeam la 19 ani. Dar nu ne-am jucat cu emoțiile noastre, cum fac tinerii. Plec la mama, două săptămâni nu mai vorbim. N-au existat niciodată glumele astea, provocările astea, să ne condiționăm. Ne-am asumat cu totul”, a declarat Dana Rogoz pentru Unica.
Despre diferența de vârstă dintre ei, văzută ca subiect de comentarii pentru unii, vedeta a spus: "Noi nu ne-am privit prin prisma acestei diferențe. Ne-am privit tot timpul ca de la egal la egal, cu respect reciproc, născut dintr-o relație profesională foarte puternică. Ne știam de ani de zile, ne cunoșteam foarte bine. Ne admiram deja profesional și respectul a continuat să existe și personal, dar deja aveam o bază”.