Ce s-a ales de Kelly Fisher, modelul pe care Dodi al-Fayed l-a părăsit pentru a fi cu prințesa Diana. Renunțase la carieră pentru el
Odată cu apariția celui mai recent sezon al serialului "The Crown", în care este dezbătută relația prințesei Diana cu Dodi al-Fayed, în atenția lumii a revenit un personaj uitat: Kelly Fisher, modelul american pe care egipteanul l-a părăsit pentru a fi cu Lady Di.
În 1997, Diana și Dodi formau cel mai urmărit cuplu al momentului, dar prințesa nu a fost singura mare iubire a egipteanului. De altfel, când a cunoscut-o pe aceasta, el era logodit și pregătit să se căsătorească cu modelul american Kelly Fisher. Dacă în serial, se vorbește despre relația lor, în viața reală, mulți nu au știut despre ea decât când s-a terminat, iar asta pentru că nu s-a încheiat frumos.
Kelly Fisher era un model de succes
Născută în Louisiana și crescută în Toronto, Canada, Kelly Fisher a fost descoperită de un agent de modeling când era într-o vacanță de vară. După liceu, aceasta a mers la facultate, unde a rezistat doar două semestre. A renunțat la studii pentru a fi model full time, scrie People. A apărut pe coperte de reviste și a reprezentat branduri precum Armani sau Victoria's Secret.
Kelly l-a cunoscut pe Dodi Fayed în iulie 1996, în Paris, și s-au apropiat rapid. Ea a susținut că, în momentul în care iubitul ei a început o relație cu "prințesa inimilor", ei erau împreună. Conform Vanity Fair, modelul își aștepta partenerul pe un iaht, în timp ce el se afla cu Diana pe un altul. Fisher nu ar fi știut de aventură până când The Sunday Mirror a publicat celebrele fotografii în care Dodi și Diana se sărutau.
Conform spuselor avocatei lui Kelly, Dodi i-ar fi oferit un inel de logodnă cu safir și diamante și ar fi trebuit să ajungă împreună la altar în 9 august 1997. Și mama lui Fisher a spus că egipteanul i-a cerut permisiunea pentru a se căsători cu fiica ei. "Nicio fată nu merită să fie tratată așa cum a fost fiica mea. Kelly l-a iubit, a avut încredere în el, iar el a tratat-o crud. Lui Dodi Fayed ar trebui să-i fie rușine", spunea femeia, conform The Los Angeles Times.
De cealaltă parte, tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed a negat logodna fiului său cu modelul și chiar a numit-o "prostituată" și "avidă de bani" pe tânără.
Kelly Fisher l-a dat în judecată pe Dodi Fayed
La câteva zile după ce The Sunday Mirror a publicat pozele cu Dodi și Diana, Kelly a angajat-o pe avocata Gloria Allred. L-a dat în judecată pe fostul iubit pentru "încălcarea contractului", spunând că faptul că a părăsit-o pentru prințesa Diana a încălcat acordul lor de căsătorie. Modelul a susținut că Dodi i-a oferit 500.000 de dolari pentru a renunța la cariera ei astfel încât să-și poată petrece mai mult timp cu el, dar că i-a dat doar 60.000 de dolari din suma promisă și un cec de 200.000 de dolari, care a fost respins. În proces, Kelly cerea restul de 440.000 de dolari din presupusul sold, dar și despăgubiri.
În timpul unei conferințe de presă din 1997, Kelly Fisher a apărut înlăcrimată, cu presupusul inel de logodnă pe deget și cu avocata lângă ea. "Domnul Fayed trebuie să-și asume responsabilitatea pentru femeia pe care a părăsit-o la altar și pe care a tratat-o atât de nerespectuos. I-a aruncat dragostea într-un mod insensibil, fără nicio considerație pentru ea", a apus avocata Gloria Allred în fața reporterilor.
Mai mult, Kelly a invitat-o pe Diana la o discuție, dar prințesa nu a răspuns niciodată.
A renunțat la proces după moartea prințesei Diana și a lui Dodi
După moartea lui Dodi și a Dianei, într-un accident de mașină în Paris, în 31 august 1997, Kelly Fisher a anunțat că renunță la proces. "Din respect pentru tragedie și pentru pierderea imensă suferită de familia Fayed, m-a autorizat să renunț la procesul intentat împotriva domnului Fayed. Deși are dreptul legal de a continua procesul împotriva averii sale, după moartea lui, a decis de bunăvoie să nu exercite acest drept. Kelly l-a iubit foarte mult pe Dodi. E devastată de pierderea lui și a prințesei Diana. Nimic nu e mai important decât viața unui om. În lumina acestei enorme tragedii, Kelly îl iartă pe Dodi pentru nedreptățile din trecut", a transmis atunci avocata modelului. Fisher nu a participat la funeraliile fostului iubit.
Conversații telefonice între Kelly Fisher și Dodi al-Fayed
După moartea egipteanului au fost făcute publice câteva conversații telefonice pe care el le-a avut cu Kelly Fisher, în care se confirmă povestea că o ținea pe un iaht și mergea la Diana pe un altul învecinat.
"M-ai adus în Saint Tropez să stau pe o barcă în timp ce o seduceai pe Diana toată ziua și noaptea întrețineai relații intime cu mine"; "Ești nebun. Eram împreună în tot acest timp și tu o știai" - sunt două dintre replicile lui Fisher. În schimb, Dodi a acuzat-o că i-a distrus o mașină de 50.000 de dolari și a numit-o "isterică".
Ce s-a ales de Kelly Fisher, fosta iubită a lui Dodi al-Fayed
În 2007, Kelly Fisher l-a cunoscut pe pilotul Mikhail Movshina, în timpul unui safari în Africa. S-au și căsătorit. "El lucra cu guvernul pentru a-i opri pe braconierii sudanezi să măcelărească elefanții pentru colții lor", spunea ea în 2014.
După ce jobul din Africa al lui Mikhail s-a încheiat, el și Kelly au trăit în Paris și în Alpii Elvețieni. În 2010, aceasta a rămas însărcinată și atunci cei doi s-au mutat în Carolina de Sud pentru a fi mai aproape de familia ei. Acolo locuiesc și astăzi, alături de fiica lor, Alexandra. Despre Kelly Fisher nu se știu prea multe detalii, ea preferând o viață departe de lumina reflectoarelor. Lucrează în imobiliare și este în continuare căsătorită cu rusul Mikhail Movshina.