Angelina Jolie, elegantă și rafinată la Casa Albă. Pentru ce a militat actrița în cadrul întâlnirii cu oficialii de la Washington
Angelina Jolie s-a prezentat săptămâna aceasta la Casa Albă, în Washington, DC, pentru a discuta cu oficialii despre reautorizarea Legii privind violența împotriva femeilor.
Cunoscută pentru acțiunile umanitare și empatia fată de problemele celor din jur, actrița, în vârstă de 46 de ani, a fost trimisul special al organizației UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) pentru o întălnire cu oficialii superiori ai Casei Albe și oficialii DOJ (Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii).
În cadrul acestei întâlniri, Jolie a pledat pentru drepturile femeilor și copiilor și sănătatea în familie. Actrița a vorbit despre "importanța punerii din nou în vigoare a legi VAWA, (Legea impotriva violenței asupra femeilor din 1994) a reformelor FBI, a instruirii judiciare și a echității în materie de sănătate, inclusiv colectarea de dovezi criminalistice nepărtinitoare", relatează CNN.
„Ceea ce se întâmplă este o criză de sănătate”, a spus Angelina. „Și va fi rezolvată dacă o privim ca pe sănătatea oamenilor și a familiilor și investim. … Și există rău în familii, în special pentru copii și îngrijirea timpurie și prevenirea. ”
Mai târziu, în cursul zilei, Angelina Jolie s-a întâlnit cu unele dintre gimnastele din lotul Național al Statelor Unite, care au depus mărturie în fața Comitetului judiciar al Senatului, în clădirea biroului Senatului din Dirksen, de pe Capitol Hill, pentru a discuta despre ancheta necorespunzătoare a abuzurilor sexuale realizate de Larry Nassar, fostul medic al echipei SUA.
Punerea din nou în vigoare a VAWA se confruntă cu un viitor incert în Senat. Cu o împărțire partizană de 50-50, nu este clar dacă va exista suficient sprijin republican pentru ca legea să fie aprobată.