Andreea Raicu, sinceră despre goana după perfecțiune: "Devii ca o statuie și nimeni nu vrea să stea lângă una"
Andreea Raicu a învățat pe propria piele, după cum mărturisește și în cea mai nouă carte a ei, să accepte că perfecțiunea nu există și că atingerea ei este doar o utopie.
A avut de tras mulți ani pentru a nu mai fi deranjată de ceea ce spun alții despre ea și pentru a-și îmbrățișa imperfecțiunile. Recunoaște că avea nevoie de validarea celor din jur și că își vedea numai defectele. Ba mai mult, că se mira de ce oamenii o văd frumoasă, de ce revistele o vor pe copertă sau marile firme ca imagine a produselor lor de înfrumusețare.
Gândirea Andreei s-a schimbat în timpul călătoriei revelatoare pe care a făcut-o în India, acum 10 ani, care i-a deschis ochii și a ajutat-o să o vadă pe adevărata ea. Acum, confortabilă în pielea ei, a hotărât să nu mai promoveze o imagine care nu este în concordanță cu realitatea.
„De ani de zile pozez fără filtre. Este o libertate pe care am câștigat-o și care mi se pare minunată, pentru că atunci când nu ai încredere în tine și nu te simți frumoasă fără machiaj, te simți ca într-o pușcărie. Am înțeles că frumusețea nu înseamnă perfecțiune. Toată lumea se ascunde în spatele aplicațiilor de editare și în spatele filtrelor, a machiajului și a atâtor instrumente care să ne uniformizeze. Dacă te uiți pe Instagram, toată lumea a început să arate la fel”, a spus Andreea Raicu într-o emisiunea tv.
Andreea Raicu: "E extrem de obositor să fii perfectă"
"Un lucru pe care l-am descoperit și pe pielea mea este faptul că noi toți căutăm perfecțiunea și ne comparăm cu tot felul de femei superbe. Frumusețea nu înseamnă să fii neapărat atrăgătoare. Poți să fii frumoasă și atât", a mai adăugat fosta prezentatoare tv.
Presiunea de a fi mereu în fața publicului o transfromase pe Andreea Raicu. Recunoaște acum că trăia cu frica de a fi văzută în ipostaze în care nu arăta ca scoasă din cutie.
"Scriind această carte mi-am amintit de momentele în care mă urmăreau paparazii, în care îmi era foarte frică, mă ascundeam în casă, îmi puneam o grămadă de ochelari, șepci, și de toată presiunea pe care am avut-o când încercam să fiu perfectă. După călătoria în India, percepția mea despre mine s-a schimbat. Îmi venea să iau în brațe acea fată care-și dorea să fie perfectă din dorința de a fi iubită. A fost un proces extrem de obositor și de lung, pentru că e foarte greu să fii tot timpul perfectă. În primul rând, pentru că nu există. Devii ca o statuie și nimeni nu vrea să se apropie de o statuie, pentru că e rece și lipsită de viață", a fost mărturia plină de sinceritate a Andreei Raicu.
Andreea Raicu a dezvăluit ce face pentru a se simți și arăta bine
Foarte atentă la ceea ce mănâncă și la nevoile corpului ei, Andreea Raicu a ales să scoată din alimentație mai multe produse care nu îi făceau bine, care au multe calorii și care pot strica și tenul.
Citește și: Andreea Raicu, apariție spectaculoasă pe plaje exotice. Vedeta arată mai bine ca niciodată
"În ce privește alimentația, am adaptat-o la nevoile organismului meu (nu mănânc gluten, lactate, zahăr, iar carne mănânc foarte rar, doar atunci când simt nevoia), și am grijă să mă hidratez… Şi iarăşi foarte importantă pentru mine, ca de altfel pentru toată lumea, este reîncărcarea bateriilor. Practic, ceea ce încerc eu să fac este să nu pierd în nicio zi contactul cu mine însămi, să-mi îngrijesc trupul, dar şi sufletul. (...) Iau unele suplimente alimentare (de pildă, suplimente care susţin activitatea cerebrală, vitamina C, coenzima Q10 etc.), îmi modific unele obiceiuri de viaţă. De exemplu, mănânc mai multe grăsimi, pentru că grăsimile sunt extrem de necesare pentru activitatea cerebrală, dar şi pentru fertilitate", a mai povestit Andreea Raicu pentru sursa menționată anterior.
Foto: Instagram